prof. Purza Lavinia-Carmen
C. N. ,,Teodor Neș” Salonta, Bihor
Învăţarea reprezintă procesul dobândirii experienţei individuale de comportare. Datorită învăţării nu se acumulează doar informaţii, ci se formează gândirea, sentimentele şi voinţa, adică întreaga personalitate.
Psihologul american R. Gagne distinge mai multe tipuri de învăţare, de complexitate crescândă. El menţionează printre cele mai simple forme: învăţarea de semnale, descrisă de Pavlov, şi învăţarea stimul – răspuns (însuşirea de acţiuni simple), caracterizată de E. Thorndike. Gagne distinge formele tipice ale învăţării umane: asociaţiile verbale; învăţarea conceptelor, a regulilor (legilor) și rezolvarea de probleme.
Învățarea este: teoretică şi practică; empirică şi ştiinţifică; euristică şi algoritmică; senzorială / logică / motrică; conştientă / subconştientă / inconştientă; informativă și formativă; individuală şi colectivă; învăţarea de semnale; învăţarea stimul – răspuns; asociaţiile verbale; învăţarea prin discriminare; învăţarea noţiunilor, regulilor ( a principiilor), precum și rezolvarea de probleme.
Învăţarea poate fi definită ca un proces evolutiv, de esenţă formativ-informativă, constând în dobândirea (recepţionarea, stocarea, şi valorificarea internă) de către fiinţa vie, întro manieră activă, explorativă, a experienţei proprii de viaţă, şi pe această bază, în modificarea selectivă şi sistematică a conduitei, în ameliorarea şi perfecţionarea controlată şi continuă sub influenţa acţiunilor variabile ale mediului ambiant.
Abordările sistematico-cibernetice ale învăţării realizate de psihologia cognitivă au insistat asupra mecanismelor de procesare a informaţiei care au loc în cutia neagră a elevului în momentul învăţării.
Ce fac educatorii sau ce ar trebui sa facă educatorii? Să identifice tehnici de organizare a informaţiei (reţeaua semantică, organizatorul grafic cu aplicaţii în Taxonomie) și să-l ajute pe elev în realizarea unui demers metacognitiv, adică educatorul să-i înveţe pe elevi să înveţe, să-i abiliteze cu diferite tehnici de învăţare eficientă (studiul cu manualul, portofoliul, proiectul, problematizarea), pregătindu-i pentru autoînvăţare şi educaţie permanentă, să proiecteze un dispozitiv pedagogic de calitate.
Învăţarea este / ar trebui să fie tot mai mult un proiect personal al elevului, asistat de către educator care este mai degrabă un organizator, un animator, un manager al unor situaţii de instruire care să faciliteze învăţarea eficientă. Esenţa unui proces eficient de învăţare constă în dezvoltarea gândirii abstracte, în crearea independenţei şi iniţiativei în soluţionarea problemelor complexe. Învățarea se bazează pe cultivarea memoriei şi este necesar un progres al tuturor proceselor psihice.
Învăţarea INFORMATIVĂ / Teoria culturii materiale: informaţiile sunt necesare / sunt elemente cognitive (Curriculum naţional şi local); ne ajută să înţelegem şi să fundamentăm teoriile şi acţiunile (procesele specializate) într-un domeniu (teria sistemică, teoria lui Heackel, studiul ecosistemelor), însă este important de reținut că creierul uman are, însă, limite de stocare, iar în condiţiile exploziei informaţionale nu se poate stoca decât o parte a informaţiilor, ca urmare este nevoie de o selecţie pentru a reţine ceea ce este mai valoros, mai important, mai fiabil, înlăturându-se stocarea elementelor secundare, descriptive şi cu uzură morală mare.
Învăţarea FORMATIVĂ / Teoria culturii formale: în învăţare sunt importante aspectele formative, obiectivate în competenţe / deprinderi intelectuale, profesionale, cetăţeneşti, deoarece acestea sunt componente ale personalităţii mai fiabile (cu bătaie lungă), capabile să ne ajute să ne adaptăm la schimbări şi să creăm elemente noi cerute de progesul continuu.
Elementele formative s-au dezvoltat în strânsă legătură cu asimilarea informaţiilor: transpunerea în practică a competenţelor nu poate opera şi nu are eficienţă decât prin vehicularea (aplicarea) de informaţii (construirea de modele pentru evidenţierea unor funcţii fundamentale ale organismelor vii).
Învăţarea formativă şi informativă determină formarea conştiinţei moral-civice, estetice, a conduitei civice, a comportării civilizate, formarea trăsăturilor de voinţă şi caracter.
Strategia învăţării contemporane cere relalizarea unui echilibru între ce, cât şi cum să înveţe elevul, folosind demersul personal-faptic şi logic, adică învăţarea independentă, personală, strâns legată de fapte, de acţiuni practice, de logică (raţiune, ştiinţă) şi creativitate. În funcţie de natura rezultatelor, putem disocia învățarea informativă care presupune: achiziţii în planul cunoştinţelor, formarea concepţiilor, formarea culturii generale şi de specialitate, de învățarea formativă care are în vedere: formarea de competenţe, dezvoltarea aptitudinilor generale şi de specialitate (profesionale), valorificarea şi valorizarea talentului, comportamentului, exersări în competenţe (explicarea unor adaptări funcţionale ale organismelor la mediu, observarea şi recunoaşterea comportamentelor în lumea vie), formularea ipotezelor, organizarea şi desfăşurarea unor exeperimente de laborator, stabilirea de concluzii argumentate ştiinţific, luarea unor decizii, realizarea autoevaluării şi interevaluării, dezvoltarea atenţiei concentrate şi a spiritului de observaţie, dezvoltarea imaginaţiei, a gândirii creatoare.
Metode informative:
- neparticipative: prelegerea, povestirea
-participative: prelegerea, dezbaterea, observaţia, demonstraţia, conversaţia
Metode formative:
- neparticipative: algoritmizarea, instruirea programată
- participative: învăţarea prin descoperire, experimentul, problematizarea, modelarea, gândirea critică Învăţarea nu este un fenomen exclusiv uman, la nivelul oamenilor ea suportă o modelare socio-culturală, devenind o trăsătură definitorie pentru fiinţele umane. Dinamismul fără precedent al timpului storic actual impune învăţarea de tip inovator, care are drept caracteristici esenţiale – caracterul anticipativ şi participativ. Cei patru piloni ai educaţiei sunt: a învăţa să cunoşti; a învăţa să faci; a învăţa să fii; a învăţa să convieţuieşti.
BIBLIOGRAFIE
Bontaş, I. – Pedagogie, Ed. All, Bucureşti, 1994
Dragu, A., Cristea, S. – Psihologie şi Pedagogie şcolară
Gagne, R. – Condiţiile învăţării, E.D.P., Bucureşti, 1975
*** Învăţarea activă, M.E.C., Consiliul naţional pentru pregătirea profesorilor, Bucureşti, 2001
*** Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed. Polirom, Iaşi, 1998.
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), august 2025
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail: