Profesor învățământ primar Gorgovan Mirela
Școala Gimnazială Victoria, Județul Brăila
Avem responsabilitatea de a păstra cartea, acest tezaur care reprezintă „memoria noastră peste veacuri”. Elogiul cărții este prezent din timpuri vechi în cultura românească, dovadă a vocației umaniste a gândirii cronicarilor, precum Miron Costin. El ne emoționează prin cuvintele sale despre lectură, pe care o consideră nu doar o „frumoasă zăbavă”, ci una „cu folos”, mai importantă decât alte preocupări majore ale vieții.
La vârsta școlară, lectura joacă un rol esențial în formarea elevilor. Cartea – „această mică mobilă a inteligenței” – devine un prieten de nădejde, iar școala este cadrul în care acest prieten prinde viață. Aici, elevul pătrunde în tainele lecturii, ghidat cu grijă de dascăli. Îndrumarea lecturii trebuie să fie o misiune comună a tuturor profesorilor, indiferent de disciplina pe care o predau. Copiii trebuie învățați să citească corect, conștient și cursiv, iar ghidarea lor trebuie să meargă de la cultivarea interesului pentru citit, la dezvoltarea gustului și pasiunii pentru lectură.
A învăța un copil să citească înseamnă a îi deschide poarta dezvoltării intelectuale, a-i oferi mijloacele pentru a-și construi propria motivație. Elevul care descoperă „tainele cititului” se simte mândru să se aventureze în lumea cărților, chiar dacă la început înțelege puțin. Asemenea experiențe sunt evocate de Mihail Sadoveanu în opera „Anii de ucenicie”, unde povestește cum fiecare pagină din abecedarul lui Creangă îi părea ca o turturică sau o scenă de peisaj, greu de fixat în memorie. Sadoveanu își amintește că a „istovit” întreaga bibliotecă a tatălui său în vacanțele primelor clase, citind basme, povești cu haiduci și scrieri pe care atunci nu le înțelegea. Odată cu maturizarea, a descoperit fabulele, scrierile lui Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu sau cărți de istorie.
Tatăl scriitorului, pasionat de istoria modernă, îl sprijinea și completa lectura copilului. Această combinație l-a ajutat pe tânărul Sadoveanu să obțină mici succese în fața colegilor și dascălilor. „Lovitura magică a înțelegerii”, acea revelație a sensului lecturii, a venit brusc – un moment de mândrie și bucurie.
Dar pentru ca un copil energic și dornic de joacă să devină un cititor pasionat, e nevoie de mai mult decât interes: e nevoie de răbdare, perseverență și îndrumare atentă, pentru a-i cultiva gustul pentru lectură. Mulți copii întâmpină dificultăți în exprimare tocmai din lipsa unei lecturi constante. Taina vieții nu se regăsește în manuale, ci se descoperă în paralel cu cunoștințele generale, prin lecturi variate, dirijate de școală și susținute cu pasiune.
Un exemplu de dascăl dedicat este cel descris de Sadoveanu în „Domnu’ Trandafir”, care citea povești elevilor săi cu o blândețe profundă, ținând cartea la piept ca pe un obiect sacru. Tăcerea din clasă, asemenea liniștii dintr-o biserică, arată respectul profund față de cuvântul scris. Fără acest dascăl iubitor de carte, micul Sadoveanu n-ar fi descoperit „cheia cititului” și n-ar fi ajuns să domine proza românească precum Ceahlăul domină Moldova.
Elevul trebuie să-și facă „ucenicia” la „curți înalte” – adică să citească opere valoroase – pentru ca, odată cu rafinarea gustului și formarea discernământului, să poată explora cu încredere vastul câmp al literaturii.
Copilăria, temă frecventă în literatură, este evocată în opere precum Amintiri din copilărie de Ion Creangă, Domnu’ Trandafir de Sadoveanu, Vasile Porojan de Alecsandri, La Medeleni și În casa bunicilor de Ionel Teodoreanu, Cele dintâi lecturi de Mircea Eliade, Bunicul a fost, bunicul este de Barbu Șt. Delavrancea, În ajun de Anul Nou de Fănuș Neagu, Singur pe lume de Hector Malot, Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain sau Jarul din palmă de George Savu.
Creangă descrie cu nostalgie copilăria sa lipsită de griji, jocurile și emoțiile acelor ani: „Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele... parcă îmi saltă și acum inima de bucurie!”
Lectura este, așadar, un adevărat eveniment al cunoașterii, cum spunea Ion Vlad. Drumurile lui Remi din Singur pe lume sau ale lui Marco în căutarea mamei din Cuore sunt exemple ale călătoriilor sufletești care pot inspira orice cititor.
Există tot atâtea tipuri de lecturi câte motive avem pentru a citi: uneori citim mecanic – o „lectură somnifer”; alteori, pentru a învăța, a visa sau a pătrunde într-o lume imaginară. Indiferent de scop, citește, copilule!, pentru că elogierea cărții, așa cum o face Tudor Arghezi, rămâne mereu actuală:
„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris,/
Încet gândită, gingaș cumpănită,/
Ești ca o floare anume înflorită/
Mâinilor mele care te-au deschis.”
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), august 2025
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail: