Artă, răbdare și abilitate - Încondeierea ouălor (autor: Hugeanu Gabriela Roxana)
Prof.Hugeanu Gabriela Roxana
Școala Gimnazială Nr.12 ,,B.P.Hasdeu”, Constanța
Constantin Brâncuşi spune despre ou că e maica tuturor formelor. Oul e începutul şi sfârşitul.
Din cele mai vechi timpuri arta populară românească, manifestată sub toate aspectele ei, reprezintă un tezaur, o bogăţie nepreţuită de comori, poporul român având harul artistic de a-şi tălmăci experienţa, bucuria şi durerea prin obiceiuri, costume populare, covoare sau scoarţe, neasemuita ceramică, sculpturile în lemn sau ouăle decorate.
Ca simbol religios, OUL reprezintă VIAȚA adusă de Iisus Hristos prin Învierea Sa.
Ca simbol popular, oul a fost asociat cu anotimpul renașterii naturii, dar și cu prăznuirea creștină a minunii Învierii lui Iisus Hristos.
Conform tradiției populare, ouăle se vopsesc în ziua de joi (la aromâni, de exemplu: Gioia mari) sau vineri din ultima săptămâna a Postului Mare (în Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș), numită și „Vinerea ouălor”, sau în sâmbăta dinaintea Paștelui (în restul regiunilor).
În spațiul românesc, culorile tradiționale sunt: roșul (simplu, cărămiziu, întunecat, aprins, potolit, purpură, culoarea macului, vișină putredă), apoi galbenul, verdele, maroul, negrul, albastrul, movul.
În comunitățile tradiționale românești, aceste culori erau obținute în mod natural din frunze, flori, fructe, scoarță și rădăcini de arbori, care erau amestecate, pisate, macerate, fierte. De exemplu, roșul era obținut din lemnuș sau lemn de băcan, galbenul din scoarță de dracilă, verdele din coji de salbă moale, maroul din frunze de nuc, negrul din rădăcini de ștevie.
Ouăle încondeiate sunt cunoscute sub diverse denumiri, în funcție de zona etnografică: împistrite (închistrite, încrestate), pestrițe, cu picățele, picurate, înflorite, învârstate, scrise, pictate, muncite, muiarea oaulilor (în dialectul aromân).
Tehnica încondeierii presupune aplicarea de straturi succesive de culoare în paralel cu realizarea ornamentelor cu ceară fluidă peste respectiva culoare, pentru protejarea acesteia, operațiune urmată de îndepărtarea succesivă a fondului cu ajutorul unor substanțe specifice (oțet, sare de lămâie, borș acru, zeamă de varză). La final, oul era ținut în preajma unei surse de căldură, care determina topirea cerii, ce se ștergea ulterior pentru a lăsa să se vadă ornamentele. Pentru a „scrie” ouăle cu ceară, se folosește chișița (numită și condei, pană de gâscă), un instrument special inventat pentru realizarea diverselor ornamente. Chișița este un bețișor de 10-15 centimetri, la capătul căruia este formată o gaură de mărimea unui ac mai gros, prin care se introduce un cilindru fin de tablă, în interiorul cilindrului se pune un fir de păr de porc pentru ca ceara topită să poată fi distribuită uniform pe suprafața oului. Ceara cu care se lucrează trebuie să fie menținută în stare fluidă cu ajutorul unei surse de căldură (lampa cu petrol, bec, reșou).
Procesul „scrierii” începe cu divizarea suprafeței oului în porțiuni egale prin linii longitudinale, latitudinale, oblice, transversale, rezultând o schemă pe baza căreia se construiește ulterior tema compozițională și care înlesnește efortul încondeietoarei. Cele mai desăvârșite ouă încondeiate, din punct de vedere estetic, demonstrează simțul simetriei, al proporției și capacitatea de îmbinare armonioasă a culorilor, și indică implicit calitățile artistice, talentul și migala de care sunt capabile încondeietoarele, persoane fără studii artistice de specialitate.
Cele mai vechi ornamente care au fost realizate pe coaja ouălor au fost, în conformitate și cu principiile generale ale artei populare, și cele mai simple. Ele pot fi ceea ce specialiștii numesc motive astrale sau cosmice: romb, stea, morișcă, vârtelniță. Alte motive tradiționale sunt cele fitomorfe sau vegetale, inspirate din flora locală (pomul vieții, spicul grâului, frunza stejarului, cârcelul viei, floarea Paștelui, vrej, lăcrămioara), zoomorfe (creasta cocoșului, șarpele, peștele, melcul, calul, cerbul, urechile iepurelui ), antropomorfe (degete, mâna, ochiul, palma, hora, ștergarul, covorul țărănesc), creștine (crucea, biserica, mănăstirea). De asemenea, pe cele mai vechi ouă ornamentate apar și simboluri magice, cum ar fi punctele și hașurile, care semnifică multitudinea și dorința de belșug. Un ornament care apare pe ouăle duse la cimitir în memoria sufletelor celor plecați dintre vii este calea rătăcită (sau drumul întortocheat, drumul pe cea lume), având forma unui labirint și care semnifica dorința comunității viilor de a se proteja de eventualele reveniri ale spiritelor strămoșilor.
În comunitățile tradiționale, ouăle încondeiate se dăruiau cu ocazia sărbătorii pascale membrilor familiei și ai comunității, iar ornamentele transmiteau un mesaj direct corelat cu identitatea destinatarilor. De pildă, agricultorului i se dăruiau ouă pe care figurau unelte agricole (fierul plugului, hârlețul, grebla), păstorului cele legate de ocupația sa (cârja ciobanului, coarnele berbecului), gospodinei pe cele cu unelte și elemente casnice (vârtelnița, cârligul) sau animale și păsări din curte (creasta cocoșului, laba gâștei). Mezinului casei i se dăruia un ou încondeiat cu motivul spiralei, care semnifică în simbolistica tradițională infinitul, fiind astfel exprimată implicit speranța că acesta va trăi ani mulți și fericiți.
În general, ouăle încondeiate sau „scrise” folosesc semnele unui cod cultural special, pe care noi îl putem încă descifra astăzi, dacă vom reuși să ne raportăm la caracteristicile socio-culturale ale societății tradiționale de esență agro-pastorală, la intenția încondeietoarelor de a trimite mesaje despre flora și fauna specifice spațiului carpato-danubiano-pontic. La un nivel complex al sensului, trebuie să înțelegem că ornamentele de pe ouăle încondeiate ne comunică bucuria Învierii și fericirea creației.
Există astăzi încă în spațiul românesc anumite comunități în care vopsitul și înfrumusețarea ouălor care se consumă în perioada Paștilor este o activitate tradițională, izvorâtă din dorința de a le dărui celor apropiați și de a le transmite acestora mesajele unui cod cultural străvechi. De pildă, în satul Doina, din comuna Răuseni, județul Botoșani, ouăle roșii cu ornamente albe reprezentând simboluri astrale și vegetale sunt realizate de câteva femei specializate din sat; spre deosebire de cele roșii simple, aceste ouă sunt cele duse la biserică spre a fi sfințite în noaptea Învierii, precum și mai apoi la cimitir în Lunea Luminată (foto). Aceste ouă nu sunt exponate de muzeu sau obiecte pur estetice, ci alimente tradiționale rituale propriu-zise.
Meşteşugul încondeierii ouălor are diverse sinonime, care deferă de la o regiune la alta: a împăna, a scrie, a săpa, a înflora, a munci, a închistri, a împestriţa, a pica, a împuia. Ouăle se înflorează cu ajutorul condeiului, care are diverse sinonime: chişiţă şi ciolniţă, bgizaga. Arta se dezvolta în toate ţările având specificul său zonal, bazându-se pe tradiţiile locale. Spre deosebire de continentul asiatic, unde arta batik-ului a gasit o amplă dezvoltare, în Europa o îndeletnicire asemănătoare ca tehnică de executare era considerată încondeiatul ouălor. Tehnica de infrumuseţare cu motive zoomorfe, antropomorfe, fitomorfe, schiomorfe a ouălor jertfite la Paşte este numită încondeiatul ouălor. Încondeierea tradiţională policromă constă în cufundarea succesivă în culori din ce în ce mai închise, după ce s-au "scris" motivele cu ceară, tot succesiv. La fel se procedează şi în batik-ul executat în tehnica fierbinte, colorând mai întâi suprafeţele mai deschise, apoi cele mai închise la culoare. Pentru a îndepărta ceara, se pune oul aproape de o sursă de căldură şi se şterge cu o pânză; apoi se unge cu ulei sau grăsime pentru a-i da strălucire.
În spaţiul românesc încondeierea ouălor a fost un meşteşug practicat de ţărănci, care trebuiau să respecte canonul clasic în realizarea ouălor pictate, cerinţă practicată şi în batik-ul javanez. Nu erau excluse unele modificări care aveau menirea doar de a îmbogăţi întreaga compoziţie. Conform studiului Arta imprimeurilor pe suport textil a cercetătorului român Daniela Frumuşeanu, în Vrancea existau câteva tehnologii de a picta ouăle de Paşti. Pe lângă tradiţionala încondeiere cu chişiţa unele din femeile bătrâne utilizau o altă metodă care consta în acoperirea oului cu ceară ce picura de la lumânarea aprinsă pe care o ţineau cu flacăra în jos. Pe locurile unde nimerea ceara nu pătrundea vopseaua, astfel ele rămânând necolorate. Tot în această regiune se mai practica şi încondeierea cu spirt de sare (HCl), care se aplică cu peniţa pe oul deja vopsit. În locurile pe unde trece peniţa muiată în spirt coaja devine albă.
Încondeiatul ouălor este o artă transpusă într-o practică artistică miniaturală, pentru care orice practicant are nevoie de răbdare, îndemânare şi un nelipsit simţ artistic pentru formă, cromatică şi compoziţie. Cu alte cuvinte, „a încondeia” se traduce printr-o abilitate de a desena cu ceară. Spaţiul restrâns ce revine compoziţiei, precum şi suprafaţa curbată a oului ridică gradul de dificultate impus de acest meşteşug, stăpânit azi de tot mai puţine persoane şi care ocupă un loc important în arta populară.
Odată cu apropierea Sărbătorilor pascale, meşteşugul practicat cândva pe întreg teritoriul ţării este readus anual în atenţia tuturor de către meşterii populari care îl mai practică şi de către instituţiile muzeale cu profil etnografic şi artistic.
Bibliografie:
1. Ciubotaru, Ion H. , Ouăle de Paști la români, Editura Presa Bună, Iași, 2012.
2. Godea, Ioan, Dicţionar Etnologic Român, Ed. Etnologică, Bucureşti, 2007.
3. Pricop, Natalia, International Conference of Young Researchers, VIII edition, Chisinau, Moldova, November 11-12, 2010, BATIK - INTERFERENŢE INTERDISCIPLINARE, Institutul Patrimoniului Cultural al A.Ş.M.
4. Zahacinschi, Maria, Zahacinschi, Nicolae, Ouăle de Paști la români, Editura Sport – Turism, București,1992.
(Ion H. Ciubotaru, Ouăle de Paști la români )
(fotografii din arhiva personală, aprilie 2025 – Atelierul de încondeiere din cadrul Școlii Gimnaziale Nr.12 ,,B.P.Hasdeu” Constanța)
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), iulie 2025
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail: