Economist GROSU OANA MARIA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,ACAD. H. MIHĂESCU” UDEȘTI
1.1. Informația
În viața de zi cu zi, folosirea computerului este considerată un rezultat uluitor al dezvoltării tehnologice cât și electronice, devenind un aspect normal al realității economice. Sistemele economice internaționale cât și cele naționale au adoptat un grad înalt de informatizare, pentru a răspunde solicitării în timp util și real privind întocmirea operațiunilor economico-financiare, determinând astfel indispensabilitatea calculatorului, mai ales pentru funcționarea în condiții normale a unităților economice.
În concluzie computerul și abilitatea gestionării acestuia devenind cheia integrării cu succes în sistemul economic. Deasemenea PC-ul ușurează munca umană, realizând prelucrarea părții informaționale a acesteia.
Ca noțiune generică, explicarea cât și definirea sistemului informațional servind atât prin structuralitatea cât și prin organizarea sa ca model general pentru tipuri diverse de sisteme informaționale care trebuie să aibă o definire prealabilă a informației propriuzise.Informația este o comunicare, o știre despre un obiect, un proces material, un fenomen, fiind înțeleasă ca o cunoaștere sau acțiune de constatare care aduce elemente noi in raport cu alte cunoștințe prealabile.
Informația se bazează pe date care au dobândit, prin prelucrare, semnificație, scop sau utilitate.
Deoarece informația este obiectul principal al comunicării, atinge următoarele calități:
- Consistență adică este suficient de cuprinzătoare încât furnizează cât mai multe cunoștințe; - Relevanță adică oferă cunoștințele care lipsesc, pentru luarea unei decizii;
- Exactitate adică conținutul ei reflectă situația reală a fenomenului;
- Oportunitate adică este furnizată în timp util;
- Accesibilitate adică este clară și ușor de înțeles.
Dezvoltarea activităților sociale, care transmit, memorează sau tratează informația, generează o diversificare fără precedent a naturii informațiilor, odată cu creșterea exponențială a volumului acesteia. Astfel informația se clasifică după forma sa, dupa natură cât și suportul folosit.
a. După forma sa:
1. Analogică înseamnă reprezentarea fenomenelor fizice, imagini fixe, sunete și imagini în mișcare întocmai cum sunt ele observate de dispozitivele tehnice de înregistrare, fără modificarea sau codificarea lor înainte de transmitere sau memorare pe suporturile tehnice de informații.
Reprezentări analogice a informației:
- înregistrarea mesajelor cât și a informațiilor sonore pe bandă sau casetă magnetică folosind echipamentele audio de tip analogic cum ar fi magnetofon, casetofon și a dispozitivelor de captare a sunetului, exemplu microfon;
- înregistrarea imaginilor documentelor sau filmarea activităților, operațiilor, proceselor prin utilizarea echipamentelor analogice pentru imagine și sunet ca videorecordere sau camere de luat vederi adecvate.
2. Digitală se face pornind de la fenomenul real sau de la forma analogică a lui, astfel având loc o codificare numerică, o evaluare cantitativă, o cuantificare a fenomenului reprezentat. Pe suportul tehnic informația este o succesiune de valori binare (0 si 1) aranjate după sistemul de reguli (cod) și introdusă în sistemul de calcul transmițându-se și memorându-se direct.
b. În funcție de natura sa:
1. numerice, alfabetice, alfanumerice.
2. texte efectuate ca: documente, pagini de texte, paragrafe, fraze, cuvinte si caractere pentru procesarea cu programe adecvate de editare și tehnoredactare a textelor, control gramatical și semantic al cuvintelor, punerea în formă și apoi în pagină a textului redactat.
3. documente grafice ce conțin reprezentări grafice, desene și schițe tehnice și care sunt afișate pe monitorul calculatorului, tipărirea la imprimantă sau la plotter.
4. secvențe audio după vocea umana, fenomene reale, instrumente muzicale sau sintetizoare electronice de voce și acustice.
5. secvențe video animate sau film, împreună cu informația sonoră: voce sau sunet.
c. Din punct de vedere al suportului tehnic folosit:
1. pe suporturi tehnice :
- suporturi magnetice : bandă și casetă magnetică, discul magnetic și flexibil, cartela magnetică etc.
- suporturi cu lectură optică : discurile optice, informația fiind citită optic cu dispozitive laser.
2. pe suporturi grafice:
- suporturi opace realizate din hârtie, ca : documentele clasice, informatice realizate la imprimantă, documentele efectuate cu ajutorul mesei de desen.
- suporturi transparente obținute din pelicula fotografică, film, microfilm.
1.2. Tehnologia informației și societatea informațională
Societatea informaţională se definește ca fiind societatea bazată pe informaţie. În sens modern se poate vorbi de o societate bazată pe informaţii de la utilizarea calculatoarelor în economie, în domeniile stiinţei şi tehnicii etc., şi acest lucru este plasat în timp ulterior construirii calculatorului ENIAC din 1947, adică în a doua jumătate a anilor ’50. Astăzi, prin apariţia diverselor tehnologii, limbaje de programare, sisteme de operare, programe specializate etc. se utilizează formularea « Tehnologiile informaţiei şi comunicaţii » (IT&C) ce înglobează o mare diversitate de procesare a informaţiilor şi o mare utilizare a acestor prelucrări în toate domeniile de activitate. Totuşi, la nivelul fiecărui stadiu de dezvoltare al societăţii omeneşti a existat o fundamentare pe informaţie. Informaţia este forma primară de obţinere a cunoaşterii. Dintre exemplele semnificative enumerăm următoarelor momente: ABAC-ul (3000 Î.Ch.), hârtia (50 Î.Ch.); tiparniţa (1452); ziarul (1700); telegraful (1837); fotografia (1839); telefonul (1876); electricitatea (1882); tabulatorul (1890); filmul (1891); radio - televiziunea (1920-1936); robotul (1921); tranzistorul (1947); display-ul grafic (1953); microprocesorul (1971), tehnologia Web şi reţeaua Internet (1991). Toate aceste momente şi-au adus aportul la o mai bună utilizare a informaţiei în societate şi la nivele de creştere ale cunoaşterii şi bunăstării omului. Cu alte cuvinte, se poate spune că societatea globală informaţională nu este altceva decât societatea omenească normală din toate timpurile cu amprentă de modernism informaţional specific avalanşei informaţionale şi de cunoaştere. Astăzi, se doreşte trecerea de la o societate informaţională la o societate a cunoaşterii, şi anume în perioada 2010-2030. Programele europene (FP6, FP7) [10,11] sunt concepute şi elaborate pentru atingerea acesor deziderate.
Tehnologia informațiilor și Societatea informațională
Noțiunea de „tehnologie” derivă de la cuvintele grecești: - techno = mesteșug, lucru iscusit; logos = cuvânt, gândire, știință, și înseamnă: „știința de a face un lucru iscusit”, de a procesa materialele (tehnologia fabricației), de a procesa informațiile (tehnologia informației) și chiar de a procesa oameni (tehnologia genetică).
Informatica este, „știința de a procesa datele folosind un sistem informatic și practica interpretării datelor pentru a deveni informații folositoare pentru gândirea unei persoane”.
Cuvântul „Informaticâ” provine din prescurtarea și preluarea în limba română a cuvintelor din limba franceză: INFORmatique + autoMATIQUE
Termenul de informatică este înlocuit cu tehnologia informațiilor și este „drumul nevăzut” al informației de la date la cunostințe.
Sigla IT (Information technology) înseamnă industria computerelor, de la producătorii de cipuri până la programatorii care fac site-uri Web pe Internet.
Esența societății informaționale este dată de manifestarea a două fenomene:
-dezvoltarea accentuată și permanenta a noutăților tehnologice din domeniul informației și comunicării; -accentuarea procesului de comunicare cât și efectuarea activităților „la distanță” asistate de calculator, etc.;
Noua societate ar fi apărut pe 12 august 1981 deoarece este data lansării pe piața utilizatorilor la nivel mondial a calculatoarelor personale IBM – PC. Însă trecerea la Societatea informațională s-a făcut în trei cicluri majore, date de cele trei mari invenții ale ultimilor cincizeci de ani, și anume: cipul, calculatorul personal și Internetul.
Cipul este cea mai importantă invenție care revoluționând tehnologia informației prin miniaturizare, deschizând calea apariției computerelor moderne. Cel de siliciu fiind inventat în anul 1961 de doi ingineri americani, respectiv Jock Kilby și Robert Noyce, fiind primul ciclu. Apoi apariția calculatoarelor personale odată cu lansarea pe piața utilizatorilor de către IBM a PC-ului în anul 1981, fiind al doilea ciclu. A urmat apariția în anul 1989, a serviciului World Wide Web, realizat de Tim Barners – Lee și Robert Caillian de la Laboratorul european CERN, din Elveția, fiind cel de-al treilea ciclu.
Societatea informațională are următoarele caracteristici care o deosebesc de cele precedente:
1.se bazează pe informație;
2.informatia este rezultatul muncii prin activitatea de creație a omului;
3.succesul este datorat abilității de schimbare a informațiilor în cunoștințe;
4.organizațiile au toate activitățile dependente de IT;
5.productivitatea muncii este rezultatul eficacității și eficienței cu care sunt utilizate uneltele IT.
Tehnologia informației este baza societății informaționale având cinci elemente care o definesc: 1.prelucrează informația;
2.prelucrarea informației se efectuează folosind calculatorul electronic;
3.suportul formal al informațiilor în PC este obținut prin date sub forma: cifrelor, literelor, simbolurilor, codurilor și diverselor însemne;
4.datele sunt în sistem binar prin șiruri formate din 1 și 0;
5.transmiterea informației prin rețele de calculatoare, mai ales internet și alte sisteme noi de comunicare cum ar fi telefonia mobilă.
1.3. Sistemul informatic si sistemul informational
Sistemul informațional reprezintă ansamblul de elemente din procesul de colectare, transmisie, prelucrare, de informație, informația având rol central în sistem. În sistemul informational regăsim: informația transmisă, documentele de informații, personalul, mijloacele de comunicare, sistemele de prelucrare a informației. Printre activitățile desfășurate în cadrul acestui sistem, enumerăm: cumpărarea de informații din sistemul de bază, completarea documentelor și transferul lor între diferite compartimente, departamente, birouri, centralizarea datelor. În cadrul sistemului informațional cea mai mare parte a activităților se desfășoară cu ajutorul tehnicii de calcul. Se prelucrează datele primare și apoi, rezultatul este transferat mai departe, către alt compartiment pentru prelucrare. Transferul făcându-se pe cale electronică cu ajutorul unei rețele de calculatoare sau cu ajutorul modemului. Toate elementele implicate în procesarea și transmiterea datelor pe cale electronică compun un sistem informatic.
În sistemul informatic sunt: calculatoarele, sistemele de transmisie a datelor, alte componente hardware, softwer-ul, datele prelucrate, personalul ce folosește tehnica de calcul, teoriile conform algoritmilor de prelucrare, etc. Sistemul informațional include în cadrul său sistemul informatic, cel de-al doilea fiind o componentă esențială a primului. Sistemul informațional nu trebuie confundat sau suprapus întrutotul cu sistemul informatic. Sistemele informatice acoperă cele mai diverse domenii.
După specializare sunt: - specializate - proiectate pentru rezolvarea un anumit fel de problemă dintr-un anumit domeniu;
- de uz general - care rezolvă o paletă largă de probleme din mai multe domenii;
- locale - necesare prelucrărilor de date, datele aflându-se pe un singur sistem de calcul;
- pe rețea - care funcționează într-o rețea de calculatoare, datele și programele sunt distribuite mai multor stații de lucru care fac parte din acea rețea. Se folosește cel mai mult varianta sistemelor de lucru în rețea deoarece transferul de date între stații este foarte rapid, costurile minime, etc.
După localizarea datelor și locul efectuării procesărilor, sistemele informatice sunt cu date:
-centralizate, datele sunt pe un singur sistem de calcul;
-distribuite, datele se găsesc pe mai multe calculatoare în rețea;
-prelucrări centralizate, procesarea datelor făcându-se pe o singură stație de lucru;
-prelucrări distribuite, mai multe calculatoare procesează datele de la unul sau mai multe calculatoare din rețea;
În funcție de domeniul în care funcționează, sistemele sunt clasificate :
-de baze de date, specializate în gestiunea cantităților mari de date;
- pentru prelucrări științifice, specializate pe diverse domenii științifice;
- pentru conducerea proceselor tehnologice, adică pentru conducerea unor mașini, scule, unelte computerizate;
În funcție de nivelul ierarhic avut de sistemele informatice în structura organizatorică a firmei, există:
-cele pentru conducerea activităților la nivelul unităților economice, a organizațiilor cu structură de grup, teritoriale, la nivel de ramură și subramură, economic național și de uz general.
În funcție de activitatea automatizării, ele sunt pentru :
-conducerea producției,
-activitatea comercială,
-evidența contabilă, a materialelor, a mărfurilor și a mijloacelor fixe,
-evidenta personalului și salarizare, Cea mai informatizată ramură este economia.
Toate elementele utilizate la producerea de noi bunuri necesare se numesc resurse economice. Acestea sunt limitate și gestionate corespunzător, pentru satisfacerea prioritară a nevoilor cele mai urgente. Astfel apare problema economică generală care înseamnă munca realizată de om pentru alegerea și utilizarea resurselor pentru satisfacerea cât mai bine a nevoilor. Această activitate pentru găsirea și prelucrarea resurselor economice înseamnă activitate economică. Utilizarea tehnicii de calcul, mărește eficiența economică. În unitățile economice sunt multe activități ce sunt supuse informatizării. Acestea sunt divizate în grupe, în funcție de compartimentele în care au loc. Fiecare dintre compartimentele unei unități economice este informatizat într-o măsură mai mare sau mai mică, în general toate acestea sunt adunate în sistemul informatic global de gestiune economică la nivelul firmei.
Pentru un sistem informatic eficient, există unele reguli de bază, ce apar din practică.
-Realizarea globală modulară.
-Criteriul eficienței economice.
-Orientarea spre utilizatori.
-Protejarea unicității introducerii datelor.
-Ajutorarea beneficiarului la efectuarea sistemului.
-Independența de configurația actuală a sistemului informatizat.
-Posibilitatea de dezvoltare ulterioară.
De-a lungul vremii s-au conturat două tipuri de strategii :
-Ascendentă (“bottom-up”)
-Descendent (“top-down”).
Etapele de parcurs pentru întocmirea unui sistem informatic sunt :
-Analizarea sistemului existent, studiind sistemul informatic actualșsi stabilind lipsurile și cerintele sale realizate de sistemul informatic viitor. Acum se hotarăște rentabilitatea folosirii sistemului informatic.
-Proiectarea sistemului informatic adică se face sistemul, elementele sale componente, structura lor și modul de realizare. Această etapă se împarte în două părți :
-Proiectarea de ansamblu acum se decide arhitectura de ansamblu, modul de împărțire pe componente, intrările și ieșirile sistemului. Se finalizează prin schema de ansamblu a sistemului în care sunt introduse toate aceste elemente.
- Proiectarea de detaliu adică fiecare element din etapa trecută este descris în detaliu.
- Elaborarea programelor adică se scriu programele sistemului într-un limbaj ales înainte.
- Introducerea sistemului.
- Exploatarea și intretinerea sistemului este faza finală a proiectului și reprezintă exploatarea acestuia. Sunt necesare o serie de operații de întreținere a acestuia.
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), august 2025
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail: