Prof. pentru educație timpurie, Balea Livia Valentina
Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1, Abrud
art. nr. 108 din 16.11.2026
Educația timpurie constituie fundamentul dezvoltării armonioase a copilului, reprezentând perioada în care se formează primele deprinderi de comunicare, relaționare și adaptare la mediul social. Dincolo de achizițiile cognitive, dezvoltarea emoțională ocupă un loc esențial în formarea personalității preșcolarului. Capacitatea de a recunoaște, de a înțelege și de a gestiona propriile emoții contribuie la construirea unor relații pozitive, la dezvoltarea încrederii în sine și la adaptarea la cerințele vieții cotidiene.
Grădinița oferă copilului un mediu favorabil explorării emoțiilor și dezvoltării unor comportamente sociale adecvate. Prin joc, povești, activități artistice și interacțiuni cotidiene, cadrul didactic poate crea contexte în care preșcolarul învață să se cunoască pe sine și să îi înțeleagă pe cei din jur. Educația emoțională nu trebuie privită ca o activitate izolată, ci ca o dimensiune prezentă în întreaga experiență educațională.
Salovey și Mayer (1990) descriu inteligența emoțională prin capacitatea de a monitoriza propriile emoții și emoțiile celorlalți, de a le diferenția și de a utiliza aceste informații în orientarea gândirii și a comportamentului. Daniel Goleman (1995) a contribuit la popularizarea conceptului, evidențiind rolul autocunoașterii, autoreglării, motivației, empatiei și abilităților sociale în dezvoltarea personală.
La vârsta preșcolară, aceste competențe se află în formare. Copilul învață treptat să identifice emoțiile de bază, să înțeleagă cauzele acestora și să găsească modalități adecvate de exprimare. Dezvoltarea inteligenței emoționale nu presupune eliminarea emoțiilor neplăcute, ci dobândirea capacității de a le recunoaște și de a le gestiona fără a se răni pe sine sau pe ceilalți.
Curriculumul pentru educația timpurie (2019) acordă o importanță deosebită dezvoltării socio-emoționale, urmărind formarea comportamentelor prosociale, dezvoltarea conceptului de sine, autocontrolul și expresivitatea emoțională. Aceste dimensiuni pot fi valorificate în activitățile zilnice ale grădiniței, în acord cu particularitățile individuale ale copiilor.
Jocul reprezintă principala formă de activitate a copilului preșcolar și constituie un mijloc valoros de învățare. Prin intermediul său, copilul explorează realitatea, își exprimă trăirile, experimentează diferite roluri și învață să respecte reguli. Situațiile ludice oferă contexte naturale pentru manifestarea emoțiilor și exersarea unor comportamente adecvate. În jocurile de rol, preșcolarii pot interpreta personaje aflate în diferite situații, având posibilitatea de a explora perspective diferite. De exemplu, în jocul „La magazin”, copilul poate întâmpina dificultatea de a aștepta la rând sau de a accepta că produsul dorit nu este disponibil. Educatoarea poate interveni prin întrebări care îl ajută să numească emoția și să identifice o soluție, fără a întrerupe inutil desfășurarea jocului.
Jocurile de cooperare oferă, la rândul lor, ocazii de a exersa răbdarea, negocierea și sprijinul reciproc. Construirea unui turn din cuburi în echipă presupune împărțirea materialelor, ascultarea ideilor celorlalți și acceptarea unor soluții diferite. Dacă turnul se dărâmă, momentul poate deveni o oportunitate de învățare: copiii sunt încurajați să exprime ceea ce simt și să încerce din nou, fără a căuta un vinovat.
Activitatea „Oglinda emoțiilor” urmărește recunoașterea și denumirea emoțiilor de bază. Educatoarea prezintă imagini cu expresii faciale, iar copiii identifică emoția sugerată și încearcă să o reproducă. Ulterior, aceștia pot asocia expresiile cu situații familiare: bucuria întâlnirii cu un prieten, tristețea pierderii unei jucării, teama de un zgomot puternic sau furia provocată de un conflict. Este important să se discute despre faptul că aceeași situație poate genera emoții diferite de la un copil la altul.
„Termometrul emoțiilor” este o activitate prin care copiii pot învăța să observe intensitatea propriilor trăiri. Se poate utiliza un suport vizual cu trei trepte, reprezentând o emoție ușoară, moderată și puternică. Pornind de la situații imaginare, preșcolarii aleg treapta potrivită și propun modalități de liniștire. Cadrul didactic poate demonstra respirația lentă, numărarea până la cinci sau solicitarea ajutorului unui adult. Strategiile sunt exersate în momente de calm, pentru a deveni mai ușor accesibile în situații dificile. Poveștile constituie un mijloc eficient de dezvoltare a empatiei. În cadrul activității „Ce simte personajul?”, educatoarea întrerupe lectura în momente semnificative și adresează întrebări precum: „Cum crezi că se simte personajul?”, „De ce crezi că este trist?” sau „Cum l-am putea ajuta?”. Copiii sunt încurajați să argumenteze răspunsurile și să propună soluții. Prin aceste conversații, ei își îmbogățesc vocabularul emoțional și învață să ia în considerare perspectiva altor persoane.
Activitatea artistico-plastică „Culorile emoțiilor” oferă posibilitatea exprimării trăirilor prin desen și pictură. Copiii aleg culorile și formele pe care le asociază unei emoții, apoi prezintă, dacă doresc, semnificația lucrării. Nu se impune o corespondență fixă între culoare și emoție, deoarece fiecare copil poate avea propriile asocieri. Accentul se pune pe libertatea de exprimare și pe ascultarea fără judecată a explicațiilor oferite.
O altă propunere este amenajarea unui „Colț al liniștii”, cu pernuțe, cărți ilustrate și materiale vizuale care sugerează strategii de autoreglare. Acest spațiu poate fi utilizat voluntar de către copil, atunci când simte nevoia unei pauze. El nu trebuie transformat într-un loc de pedeapsă sau de izolare, ci într-o resursă prin care copilul primește sprijin pentru a reveni la activitate.
Educatoarea reprezintă un model de exprimare și gestionare a emoțiilor. Tonul vocii, reacțiile în situații neprevăzute și modul de soluționare a conflictelor transmit copiilor mesaje despre relaționare. Atunci când un copil este supărat, adultul poate recunoaște emoția și poate stabili o limită clară: „Înțeleg că ești furios pentru că îți doreai jucăria. Nu putem lovi. Hai să găsim o soluție”. Astfel, copilul învață că emoția este acceptată, chiar dacă anumite comportamente trebuie schimbate.
Activitățile trebuie adaptate ritmului de dezvoltare și particularităților fiecărui preșcolar. Unii copii se exprimă mai ușor verbal, în timp ce alții preferă desenul, mișcarea sau alegerea unei imagini. Participarea la discuțiile despre trăiri personale nu trebuie impusă. Utilizarea suporturilor vizuale, a instrucțiunilor scurte și a rutinelor previzibile poate facilita implicarea copiilor care au nevoie de sprijin suplimentar.
Colaborarea cu familia contribuie la continuitatea educației emoționale. Părinților li se pot sugera conversații scurte despre experiențele zilei, lecturi comune și formulări prin care să valideze emoțiile copilului. În cazul unor dificultăți persistente, dialogul dintre familie, educatoare și specialiști poate facilita identificarea unor strategii de sprijin adecvate.
Evaluarea competențelor emoționale la vârsta preșcolară se realizează în principal prin observarea sistematică a comportamentelor în contexte naturale. Educatoarea poate urmări dacă preșcolarul recunoaște și denumește emoții, solicită ajutor, acceptă sprijinul adultului, așteaptă la rând sau propune soluții în situații de conflict. Observațiile pot fi consemnate periodic, prin exemple concrete, pentru a identifica schimbările în timp. Progresul trebuie raportat la nivelul inițial al fiecărui copil, nu la performanțele colegilor. O reacție emoțională intensă nu indică automat lipsa unei competențe, deoarece oboseala, contextul și dificultatea sarcinii pot influența comportamentul. Informațiile obținute permit adaptarea activităților și alegerea unor strategii potrivite nevoilor colectivului.
În concluzie, dezvoltarea inteligenței emoționale reprezintă o componentă esențială a educației timpurii. Prin joc, povești, activități artistice și dialog, grădinița poate oferi preșcolarilor oportunități de autocunoaștere, de exprimare a emoțiilor și de construire a unor relații pozitive. Valoarea acestor demersuri constă în integrarea lor consecventă în programul zilnic și în adaptarea la nevoile individuale ale copiilor.
Un climat educațional bazat pe siguranță afectivă, respect și cooperare îi permite copilului să își exprime trăirile și să învețe din experiențele cotidiene. Prin sprijinul oferit cu răbdare și consecvență, cadrul didactic contribuie la formarea unor competențe care susțin atât adaptarea școlară, cât și dezvoltarea personală și socială ulterioară.
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), noiembrie 2026
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail: