Profesor pentru educație timpurie Balea Livia-Valentina
Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud
art. nr. 102 din 04.11.2026
Activitățile outdoor oferă preșcolarilor ocazia de a învăța prin contact direct cu mediul, prin mișcare, explorare și cooperare. Curtea grădiniței, grădina sau un parc apropiat pot deveni spații în care întrebările copiilor se transformă în experiențe de învățare. Valoarea educativă a acestor activități depinde de obiectivele urmărite, de organizarea mediului și de felul în care cadrul didactic sprijină observația și reflecția. Exemplele prezentate în continuare sunt propuneri de realizare, adaptabile particularităților grupei și resurselor disponibile.
Pentru copilul preșcolar, învățarea pornește adesea de la ceea ce poate vedea, atinge și încerca. Compararea unor frunze, urmărirea unei umbre sau îngrijirea unei plante creează contexte pentru exprimare orală, numărare, orientare și formularea unor explicații simple. Jocurile de mișcare permit exersarea echilibrului și coordonării, iar sarcinile comune oferă ocazii de negociere și ajutor reciproc. Educatoarea valorifică aceste situații prin întrebări deschise: „Ce observi?”, „Cum ai putea verifica?” sau „Ce s-a schimbat?”.
O activitate poate cuprinde o introducere scurtă, explorarea propriu-zisă și o discuție finală. Durata se stabilește în funcție de vârstă, interes, efort și condițiile de afară. Pentru copiii de 3–4 ani se aleg cerințe simple și materiale ușor de manipulat; la 5–6 ani se pot introduce comparații, predicții și sarcini de echipă. Același obiectiv poate fi urmărit prin modalități diferite de participare, astfel încât fiecare copil să aibă un rol accesibil.
Activitatea se poate desfășura în curtea grădiniței, cu o grupă de 4–6 ani, timp de aproximativ 25 de minute. Obiectivele sunt observarea însușirilor unor elemente naturale, gruparea lor după un criteriu și descrierea descoperirilor. Sunt necesare lupe din plastic, tăvițe și cartonașe cu imagini: frunză, scoarță, piatră și floare. Înainte de explorare, educatoarea delimitează spațiul și explică regula: observăm plantele fără să le rupem și folosim doar materialele căzute, verificate de adult.
Copiii lucrează în echipe mici și caută, de exemplu, două frunze diferite și un obiect cu suprafață aspră. Compară formele, culorile și texturile, apoi așază materialele în grupe. Educatoarea întreabă: „În ce fel seamănă aceste frunze?” și „De ce ai pus piatra aici?”. La final, fiecare echipă prezintă o descoperire. Copiii mai mici pot potrivi un obiect cu imaginea corespunzătoare, iar cei mai mari pot propune un alt criteriu de grupare. Evaluarea urmărește felul în care observă, explică alegerea și colaborează.
Pentru o grupă de 4–6 ani, plantarea în jardiniere poate deveni un proiect de câteva săptămâni. Materialele sunt recipiente stabile, pământ pentru plante, semințe potrivite, precum cele de fasole, stropitori mici și etichete. Adultul verifică materialele și supraveghează manipularea semințelor. În prima întâlnire, copiii umplu recipientele, plantează și udă moderat. Fiecare echipă alege un simbol pentru jardiniera sa și discută ce crede că se va întâmpla în zilele următoare.
Ulterior, copiii observă plantele și consemnează schimbările prin desene datate. Cei mari pot compara înălțimea folosind benzi de hârtie, fără a cere măsurători exacte. Responsabilitățile se rotesc: un copil verifică pământul împreună cu adultul, altul udă, iar altul desenează. Dacă o sămânță nu încolțește, situația devine prilej de întrebare și de reluare a încercării. Proiectul urmărește grija față de plante, răbdarea și observarea schimbării, fără a transforma rezultatul biologic într-un criteriu de reușită personală.
Pentru copiii de 3–6 ani se poate organiza un traseu de 15–20 de minute, pe teren drept, uscat și verificat. Cu ajutorul cercurilor, conurilor și al liniilor trasate cu cretă se amenajează trei stații: mers pe o cărare, pășire dintr-un cerc în altul și transportarea unui săculeț ușor până la un coș. Educatoarea demonstrează traseul și stabilește distanța dintre participanți. Povestea jocului poate fi simplă: copiii duc provizii unei veverițe imaginare.
Sarcinile se adaptează posibilităților individuale: cercurile se apropie, traseul se scurtează, iar săculețul poate fi transportat cu ambele mâini. Un copil care are nevoie de o variantă accesibilă poate parcurge o rută adaptată sau poate primi și oferi materialele la o stație. Accentul cade pe participare, controlul mișcării și respectarea rândului. În încheiere, copiii spun ce le-a fost ușor și unde au avut nevoie de ajutor; educatoarea observă progresul fiecăruia, fără clasamente.
Această activitate, destinată grupei de 5–6 ani, îmbină exprimarea orală cu explorarea artistică. Copiii primesc o pânză sau o coală mare și materiale naturale verificate: frunze căzute, crenguțe netede și pietre suficient de mari. În echipe, construiesc pe suport o scenă și inventează o poveste scurtă. Fiecare participant adaugă un element și explică rolul lui: „Frunza aceasta este barca personajului”. Adultul sprijină legarea ideilor, fără a impune un singur răspuns.Într-o zi însorită, jocul poate continua prin conturarea cu cretă a umbrei unui obiect fix, apoi prin revenirea la observație mai târziu. Copiii compară cele două contururi și descriu diferențele. Activitatea valorifică limbajul, imaginația și formularea întrebărilor despre mediul apropiat. La final, materialele sunt strânse, iar spațiul este lăsat curat. O fotografie a compoziției, realizată potrivit regulilor instituției, poate susține povestirea ulterioară în sala de grupă.
Înaintea ieșirii, cadrul didactic verifică terenul, materialele, vremea și posibilitățile de supraveghere. Se stabilesc limite vizibile, un semnal de regrupare și reguli puține, formulate clar. Îmbrăcămintea adecvată, accesul la apă, alternarea efortului cu pauzele și igiena mâinilor fac parte din organizare. Plantele necunoscute nu se gustă, animalele nu se ating, iar obiectele ascuțite sau foarte mici sunt excluse. Ieșirile din incintă se pregătesc potrivit procedurilor instituției și nevoilor copiilor.
Evaluarea se realizează prin observație, conversație și analiza produselor copiilor. Educatoarea poate nota dacă un copil descrie o însușire, respectă o regulă, cere ajutor sau își asumă o sarcină. Desenele succesive ale unei plante și explicațiile oferite de copii arată mai bine evoluția învățării decât o apreciere generală. Discuția finală, pornind de la întrebările „Ce ai descoperit?” și „Ce ai vrea să mai cercetăm?”, ajută la proiectarea activității următoare.
Activitățile outdoor pot integra firesc explorarea, mișcarea și comunicarea în viața grădiniței. Prin obiective clare, sarcini accesibile și observarea atentă a fiecărui copil, spațiul exterior devine un mediu educativ în care curiozitatea este încurajată, iar responsabilitatea se exersează prin fapte concrete. Repetarea experiențelor și discutarea lor dau continuitate învățării și îi ajută pe preșcolari să înțeleagă mai bine lumea apropiată.
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), noiembrie 2026
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail: