Repere educaționale ale identității profesionale (Autor: Condrache Gabriela)
Prof. Condrache Gabriela
Școala Gimnazială nr. 2, București
Identitatea profesională
Tema profesionalizării impune clarificarea conceptului de identitate profesională și a construcției acesteia din momentul formării inițiale a cadrului didactic și până în perioada exercitării profesiei. Identitatea profesională trebuie integrată în ceea ce denumim integritatea globală a persoanei (Giddens, 1991). În societatea contemporană multietnică, profesorul trebuie să își ajusteze practicile educative în funcție de grupurile socioculturale care o compun. El este dator să asocieze proiectul său profesional cu proiectul educativ al comunității căreia i se adresează.
În modelul identității profesionale (Gohier, Bouchard, Charbonneau, Chevrier, 2001), dimensiunile psihologice și sociologice sunt percepute în maniera integrată. În opinia lui Dubar (2000), identitatea profesională este o identitate socială, caracterizată prin articularea dintre tranziția internă a individului, identitatea de sine și cea externă. Sunt descrise stadiile dezvoltării profesionale, prin identificarea momentului de criză – explorare, angajare, autoevaluare – ca motor principal al acesteia. Așadar, identitatea profesională a profesorului este una negociată în funcție de constrângerile mediului profesional, dar în care există un compromis strategic de ajustare și de redefinire continuă.
Multipla raportare a profesorului
Modelul identității profesionale integrează atât elemente ale identității profesionale (sentimentul de apartenență, competența, reprezentările profesiei), cât și noțiuni de diferențiere și de identificare. Se poate vorbi astfel de o multiplă raportare a profesorului.
a) Raportarea la profesia de dascăl
Profesorul este un profesionist al predării, învățării și evaluării. El vizează binele colectivității și favorizează accesul comunității la o calitate bună a vieții prin educație. Are o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate, urmează cursuri, obține grade didactice în urma unor examene și inspecții la clasă. Azi, profesorul nu mai este doar un simplu profesor, ci un adevărat titan. El trebuie să dețină o putere de muncă ieșită din comun, astfel încât să educe și să se educe: să cunoască cel puțin o limbă străină, să aibă noțiuni de informatică, să integreze TIC în lecții, să fie un fin psiholog, un excelent pedagog, un foarte bun orator. Trebuie să aibă capacitatea de a face transferul între teorie și practică, capacitate analitică, autonomie, capacitate de autoevaluare.
b) Raportarea la responsabilitățile societății
Profesorul este responsabil de educația elevilor săi. El primește un mandat din partea societății de a educa indivizii conform unor finalități clare. Responsabilitatea pe care o are față de societate îl face pe profesor să reflecteze la funcția sa socială, să participe activ la definirea și la redefinirea profesiei. Acțiunea de educare are un caracter reflexiv, deci responsabilitatea profesorului față de elevi se dublează cu cea față de părinți, se triplează cu cea față de societate, în sensul că doar el posedă puterea de a răspunde cerințelor acestora. De aceea, profesorul e obligat să cunoască exigențele societății, a elementelor culturii, să aibă abilități argumentative.
c) Raportarea la proprii elevi
Profesorul consideră că scopul său a fost atins, atunci când elevul devine suficient de autonom pentru a continua un proces de formare pe tot parcursul vieții. Paradoxal sau nu, după doi ani de pandemie COVID-19 (2020-2022), adaptarea educației la această nouă civilizație a virtualului, nu a distrus relația profesor-elev, ci a diversificat-o, a modernizat-o. Azi, profesorul trebuie să aibă capacitate analitică în evaluarea propriei practici, dublată de un sens praxeologic, care îi permite să facă legătura dintre practică și teorie. De asemenea, trebuie să dețină capacitate relațională, empatie, umor, cunoașterea mecanismelor psihologice. Așadar, pentru a efectua opțiunile educative, sunt necesare și obligatorii reflecția, analiza, deliberarea etică. Altfel spus, identitatea profesională este rezultatul unor dezechilibre succesive și nu a unei stabilități nealterate.
d) Raportarea la colegii de școală
Profesorii unei școli sunt acei oameni dedicați, care culeg ceea ce seamănă. Sunt o comunitate aparte, care au curiozități intelectuale, puterea de a schimba, dorința de performanță. Ei au libertatea de a preda – chiar în răspăr cu conținutul unor manuale, diferit față de alții – fără a face o miză profesională din aceasta. Dominantele lor trebuie să fie: sentimentul de apartenență la grup, competența socială, capacitatea de a lucra în echipă și nu interesele meschine, rivalitățile deplorabile, dorința de putere. Componentele identității profesionale ar trebui să cuprindă: autopercepția, recunoașterea socială, gradul de satisfacție, relațiile sociale, traiectoria de viață și istoria profesională (Huberman, 2006).
Concluzii
Identitatea profesională se configurează ca tranziție reciprocă, obiectivă și subiectivă între identitatea atribuită și cea asumată. În opinia lui Claude Dubar (2000), este un rezultat stabil și provizoriu, individual și colectiv, subiectiv și obiectiv, biografic și structural ale diverselor procese de socializare, care – împreună – construiesc individul și definesc instituțiile. Identitatea profesională presupune continuitate în timp și spațiu, cuprinde discursul centrat pe elev și discursul socio-cultural, fiind un proces social de negociere, influențat atât de experiența cu elevii, cât și de experiența practică din timpul formării inițiale. Este un concept al sintezei, integrării și acțiunii, prin care un profesor caută să integreze experiențele sale – vaste și variate – într-o imagine de sine coerentă.
Bibliografie
- Dubar, C., 2020, La socialisation, construction des identites sociales et professionnelles,
- Paris, Armand Colin
- Giddens, A., 1991, Modernity and self-identity. Self and society in the late modern age Cambridge, Polity Press
- Gohier, C., Anadon, M., Bouchard, Z., Charbonneau, B., Chevrier, J., 2001, La construction identitaire de l`enseignant sur le plan professionnel: un processus dynamique et interactif, Revue des sciences de l`education, vl. 27, nr. 1
- Huberman, M., 2006, Enseignement et professionnalisme: des liens toujours aussi fragiles,
- Revue des sciences de l`education, XIX (1)
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), august 2025
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail:
