Afectivitatea în actul educațional (Autor: Condrache Gabriela)
Prof. Condrache Gabriela
Școala Gimnazială nr. 2, București
Afectivitatea – latura emoțională a vieții psihice
Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman, a profilului personalității. În limbajul cotidian, afectivitatea este sinonimă cu sensibilitatea, simțirea, căldura sufletească. Trăirile afective pot fi: primare (cu caracter spontan, mai slab conștientizate și raționalizate), complexe (emoțiile, dispozițiile afective) și superioare (sentimentele și pasiunile). Acestea sunt – în același timp – stare și acțiune, concentrate intern, dar și un șuvoi neîntrerupt de manifestări exterioare.
Sistemul de învățământ preuniversitar românesc dorește să aibă la catedră dascăli care să corespundă cerințelor actuale, orientați spre schimbare, dinamism, modernitate. Un astfel de profesor este acela ce poartă – ca portocalii din țările însorite – fructul alături de floare; care are onoare, sevă, nebunie, inimă și afectivitate. Între el și elevii săi, poate fi prietenie pe viață, respirație ori îmbrățișare.
Fiecare elev este un unicat, o entitate irepetabilă. Pentru fiecare, este esențial să aplicăm acele strategii care să-l antreneze și să-l diferențieze în propria dezvoltare (Pânișoară, 2018). În misiunea sa, cadrul didactic va trebui să aibă în vedere toate aspectele pe care le reprezintă mediul educațional și situațiile didactice, deoarece el este expertul în procesul instructiv-educativ. Dascălul trebuie să respecte ideile elevilor săi și să le utilizeze pentru a modela reguli, să fie un exemplu de implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală, calități pe care și le dorește să le regăsească la elevii săi.
Profesorul – actorul care interpretează mai multe roluri
În activitatea didactică, profesorul nu exersează doar competențe specifice, nu este doar un agent, care se supune unui sistem de norme și reguli, ci este un actor, care trăiește activitatea alături de elevii săi, interpretând mai multe roluri. Fiecare acțiune instructiv-educativă este transpusă în câte un rol.
a) Rolul de pedagog – Prin pregătirea sa de specialitate, profesorul are capacitatea de a stabili obiective pedagogice, conținuturi, strategii didactice, criterii de evaluare, de măsurare a progresului, pentru a soluționa situații didactice noi, creative (Pânișoară, 2018). Din perspectiva psihosociologică, învățarea este abordată ca activitate interactivă, punându-se accent pe interacțiunea factorilor interni ai subiectului cu cei externi ai situației. Învățarea trebuie să dea o notă personală muncii și o complementaritate mai mare a aptitudinilor și talentelor elevilor.
b) Rolul de psiholog – Profesorul cunoaște psihologia învățării și a dezvoltării elevului, precum: sfera de cunoștințe a acestuia la intrarea în gimnaziu; ce achiziționează el pe parcursul celor patru ani; ritmul în care asimilează; domeniul afectiv, dispozițiile și deficiențele lui. Astfel, dascălul îl va ajuta pe elev să interiorizeze valorile (noțiuni, cunoștințe, norme de conduită, modele), să devină competent pentru anumite performanțe intelectuale și socio-emoționale. Tot acest ansamblu de relaționări interpersonale se reflectă în climatul psihosocial al clasei și al instituției de învățământ (Săucan, 2016). Programul zilei trebuie conceput în mod științific, să bine structurat, încât să permită atât relaționarea cu colegii, cooperarea cu aceștia, cât și participarea activă la activități.
c) Rolul de regizor – În această calitate, profesorul pune la cale o piesă, gândind atent fiecare scenă, fiecare tablou, stabilește variantele de lucru, interacționează cu elevii, fixează rolul fiecăruia (Dryden, et. all, 2023). De asemenea, trebuie să găsească rapid o cale de comunicare cu aceștia, să le ocupe timpul permanent cu acțiuni care să le stârnească interesul, să alterneze activitatea statică cu cea dinamică. În aceeași ordine de idei, în perioada de acomodare, profesorul trebuie să fie partenerul elevilor săi, să-i ajute să-și creeze o imagine de sine pozitivă.
d) Rolul de actor – Un profesor trebuie să aibă talent actoricesc, să facă din lecția lui un spectacol – fie și numai al ideilor – și să transmită ceva nou de fiecare dată. ,,Să se pună pe sine în paranteză, ca actorul în seara premierei, să-și modeleze spectatorii, atrăgându-i în lumea piesei lui. Iar pentru asta, e suficient să-i iubească.” (Pârvulescu, 2009). Un colectiv de elevi generează securitate atâta timp cât se simte valorizat: trăiește emoții comune de veselie, de mândrie, de entuziasm, stări de vinovăție, crize de pudoare. La polul opus, agresivitatea, brutalitatea creează bariere interne, care pot determina o dezvoltare reactivă ulterioară.
e) Rolul de mediator – Este nevoie ca profesorul să formuleze clar și precis regulile de comportament într-o manieră pozitivă și să evite diminuarea respectului de sine, a motivării și argumentării prin comparații între elevi (Andronic, 2014). Cadrul didactic trebuie să aibă grijă să nu amplifice sentimentul de vinovăție și rușine, folosind cuvântul și tonalitatea vocii ca instrumente pedagogice. După lunga vacanță de vară, elevul este nevoit să facă efortul de a rece de la existența solitară la cea colectivă, de la poziția de spectator la activitatea altuia, la cea de actor. Afectivitatea cunoaște expansiune, modificări, reorganizări generate de: noul mediu școlar, de contradicția dintre dorințele lui de a-l satisface pe adult și de autonomia și restricțiile impuse.
f) Rolul de consilier – Profesorul are rolul de consilier pe probleme de socializare, care presupune adaptarea elevilor din punct de vedere social. Acest aspect se datorează faptului că posibilitățile lor de a face față dificultăților și cerințelor din viața colectivului sunt limitate. Rolul profesorului este extrem de important în găsirea unei căi de comunicare cu elevii. De asemenea, profesorul oferă asistență și consiliere oricărui elev, având obligația de a interveni pentru rezolvarea problemelor identificate (Baban, 2011).
Afectivitatea – vibrație organică, psihică și comportamentală
Dacă sunt încurajați permanent și susținuți să încerce lucruri noi, dacă se comunică cu ei cu empatie când trebuie rezolvată o sarcină de lucru, dacă se manifestă încredere în ceea ce privește rezultatele pe care le vor obține, toți elevii își dezvoltă o percepere și o gândire pozitivă asupra realității experimentale. Încurajându-le ideile creative - proiectele, desenele, schițele – profesorul le poate comunica criterii de evaluare pentru a-și putea autoaprecia activitatea. Elevii simt nevoia unei aprecieri pozitive a comportamentului sau a realizărilor, în special în învățare, iar oferirea acesteia este una dintre cele mai importante responsabilități ale profesorului.
Când relația profesor-elev se bazează pe apreciere reciprocă și se desfășoară într-o atmosferă afectivă, când copilului i se explică ce/de ce/unde a greșit, el nu va căpăta aversiune, ci va dori să reușească data viitoare. Retragerea temporală a aprecierii va fi resimțită de elev ca o pedeapsă, mai ales în primul an de gimnaziu, când predomină elementul afectiv. La fel de subtil, profesorul poate folosi potențarea atenției, pe care o acordă sau o retrage – după caz – față de elevi. Pentru ca toate aceste mijloace să funcționeze, există o singură condiție: autenticitatea sentimentelor pe care profesorul le afișează. Mimarea acestora îi poate păcăli pe părinți, dar niciodată pe elevi.
Bibliografie
1. Andronic, I, 2021, Psihologia generală și psihologia medicală, Editura Sitech, Craiova
2. Baban, A, 2011, Consiliere educațională, Editura Ardealul, Cluj-Napoca
3. Dryden, W., Digiuseppe, R., 2023, Ghid de terapie rațional emotivă și comportamentală, Editura ascr, Cluj-Napca
4. Pânișoară, Ion-Ovidiu, 2018, Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iași
5. Pârvulescu, Ioana, 2009, Profii, în vol. Întoarcere în secolul 21, Editura Humanitas, București
6. Săucan, D., St., 2016, Specificitatea comunicării didactice în contextul comunicării interumane, Editura All Educational, București
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), august 2025
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail:
