Prof. Vorzsák Margit
Școala Gimnazială ” József Attila”, Miercurea-Ciuc
Educația parentală devine din ce în ce mai importantă în ziua de azi, deoarece, în contextul supraîncărcării cu informații din ziua de azi, părinților le este dificil să găsească informații științifice , valide privind educația copiilor. În prezent, majoritatea școlilor se luptă cu două tipuri de părinți: părintele pilot foarte permisiv și părintele foarte ocupat care crede că lecțiile private și activitățile suplimentare de după-amiază pot compensa prezența părinților. În ambele cazuri, părintele dorește ce este mai bun pentru copilul său și vrea să îi construiască un viitor fericit și de succes. Din păcate, rezultatul este diferit: creștem o generație de copii neîmpliniți, neadaptați, anxioși sau cu o falsă imagine de sine, instabili, egoiști, antisociali și slabi. Acest lucru nu poate fi atribuit în întregime programelor naționale supraaglomerate, metodelor de predare, condițiilor școlare și atitudinilor profesorilor.
În zilele noastre, este un sacrilegiu pedagogic să spui că trebuie să ieși din zona ta de confort, că trebuie să te forțezi dacă vrei să te îmbunătățești, dacă vrei rezultate.Ca să nu mai spun că există lucruri pe care trebuie să le înveți, să le memorezi. Pentru a deveni un schior extrem, prima dată trebuie să înveți să îți menții echilibrul pe schiuri. Iar asta necesită timp, perseverență și muncă. Abilitatea, competența nu vine în mod natural, de la sine. Din experiența mea, copiii și părinții din ziua de azi se așteaptă ca școlile să rezolve această problemă prin magie, de preferință într-un mod jucăuș și individualizat. Toate acestea sunt cuvinte bune și frumoase, dar profesorul nu are o baghetă magică, iar lecția durează 50 de minute, timp în care trebuie să te ocupi de 25-30 de copii.
Și cu toate acestea, știu cum se poate face magie la școală. Cu ajutorul , și numai cu ajutorul părințiilor. Dar părintele trebuie să știe, să fie conștient de diferitele tipuri de parenting și de consecințele lor pe lungă durată. Eficacitatea parentală este competența prin care părinții sunt capabili să își sprijine copilul caracteristicile individuale ale copilului și să aleagă în mod conștient un stil de sprijin și de parenting care consolidează și dezvoltă adaptabilitatea copilului, reziliența și abilitățile sociale ale copilului.
Performanțele școlare ale copiilor sunt determinate de capacitățile lor cognitive și de nivelurile adecvate de abilități adaptative. Abilitățile cognitive ale unui copil pot fi pot fi demonstrate doar dacă sunt însoțite de un nivel adecvat de independență,atenție, cooperare, perseverență și motivație pentru performanță.În familie, copilul are prima sa experiență de realizare și primește primul feedback. Modul și caracteristicile sprijinului familial sunt, prin urmare, de o importanță deosebită. Părinții servesc drept modele pentru copii, oferindu-le un model pentru ce obiective își stabilesc, cât efort pot depune, ce fel desoluții și metode de coping le aleg în diferite situații de viață.
Un model parental pozitiv de perseverență și efort reprezintă pentru copil motivația de reușită și autoeficacitatea copilului (Schunkși Meece, 2006; Raftery, Grolnick și Flamm, 2012; Schunk și Pajares, 2001, 2009).
Părinții care pot oferi un sprijin efficient copilului sunt cei care sunt capabili să se adapteze la nevoile actuale ale copilului, la așteptările copilului (Eccles, Wigfield șiSchiefele, 1998; Schunk și DiBenedetto, 2016; Schunk și Miller, 2002; Schunk și Pajares, 2009 ).
Pentru a sublinia efectele educației parentale, ne referim la serile de teste făcute de Diana Baumrind 1967 , în care ea și colegii săi au studiat 110 copii preșcolari și i-au grupat în trei grupe în funcție de comportamentul lor. Primul grup erau copiii competenți (încrezători, fericiți, curioși), al doilea grup copiiiretrași (timizi, sfioși, uneori par nefericiți), cei imaturi (cei impulsivi, atașați emoțional de adulți și de semeni, de atașament emoțional). Observațiile au fost apoi efectuate în casele copiilor,observarea modului în care părinții își influențează copiii, înregistrarea interacțiunilor părinte-copil, strategiile lor de predare, tehnicile lor de respectare a regulilor. Baumrind a identificat trei tipuri de parenting.
Părintele autoritar este exigent și centrat pe părinte. Cere obediență ,ascultare exigentă, nu permite copiilor să aibă un cuvânt de spus în ceea ce se întâmplă, părintele are drepturi, copilul, mai presus de toate, are îndatoriri.
Părintele permisiv este centrat pe copil, acceptă dorințele copilului său, nu este exigent,evită pedepsele, controlul și conflictele. Copiii au în primul rând drepturi, nu îndatoriri.
Părintele autorativ este atât centrat pe copil, cât și exigent. Se așteaptă ca copilul să respecte regulile de acasă, dar este flexibil în privința acestora. Libertatea oferă libertate copilului, dar este strict în ceea ce privește respectarea regulilor atunci când este necesar. Stabilește și menține un standard ridicat, este dispus să pedepsească, dar argumentează întotdeauna. Ambii copii și părinți au drepturi și responsabilități. În acest mod copiii crescuți în acest mod au posibilitatea de a-și explora mediul și de a-și dezvolta abilități și competențe sociale necesare.Baumrind concluzionează că lipsa controlului, permisivitatea excesivă poate duce la o lipsă de responsabilitate, în timp ce controlul excesiv poate duce la deteriorarea personalității. O combinație armonioasă a celor două este ceea ce dezvoltă o socializarea de success.
Baumrind a urmărit ulterior un studiu longitudinal al copiilor de la vârsta preșcolară până la adolescență. Rezultatele sale arată că efectele pozitive ale unui stil parental autorativ pot fi observate și în timpul adolescenței. Răspunsul la nevoile copilului și exercitarea unui control rezonabil și ferm este un factor semnificativ care a jucat un rol în dezvoltarea competențelor școlare. Efectele negative ale stilului parental autoritar au dus la efecte negative durabile. Copii care au crescut într-o familie autoritară au avut tendința de a avea niveluri mai scăzute de realizare intelectuală și educațională, competența socială era mai puțin dezvoltată, iar stima lor de sine era, de asemenea, afectată (Baumrind 1993 ).
Maccoby și Martin (1983) au completat modelul lui Baumrind,creând astfel un al patrulea tip de stil parental, cel al părinților neglijenți, neimplicați. Părinții neimplicați, neglijenți, reduc la minimum timpul petrecut cu creșterea copilului.De obicei, ei nu sunt interesați de problemele copiilor,abandonându-i în voia lor. Un copil care crește sub o astfel de influență parentală va fi impulsiv,incapabil să-și controleze impulsurile agresive, lipsit de obiective pe termen lung și având riscul de a fi prins într-un grup antisocial.
Modelele de mai sus încearcă să exploreze impactul părinților asupra dezvoltării copiilor lor. Din descrieri reiese clar că dragostea părintească, timpul petrecut în familie,o comunica-re sinceră este o condiție esențială pentru dezvoltarea unui sistem intern de reglementare a comportamentului. Prin urmare, cel mai important lucru este dragostea și controlul, precum și modul corect de control.
Rolul educației parentale este să ofere părinților informații autentice, să îi sensibilizeze cu privire la importanța cooperării între părinte și școală, să le ofere ajutor și sprijin în rezolvarea problemelor de învățare și comportament al copiilor la școală.
Educația parentală poate fi văzută ca ceva negativ, ca și cum ar fi o reflecție asupra capacității tale de a fi părinte. Dar educația parentală nu este doar pentru părinții care se luptă sau au probleme grave cu comportamentul copiilor lor - poate fi o oportunitate pentru părinți de a se simți mai încrezători ca părinți, de a preveni problemele viitoare, de a se bucura de copiii lor și de a-și ajuta familia să se înțeleagă.Putem investi timp și bani pentru a ne duce cățelușul la un curs de supunere, pentru a lua lecții de golf ,sau pentru a ne scoate familia la restaurant sau în vacanță, ca modalitate de a investi în noi înșine și în familiile noastre. În mod similar, cursurile pentru părinți reprezintă o investiție în dezvoltarea noastră personală și în capacitatea viitoare a copiilor noștri de a construi relații sănătoase, de a-și face și de a-și păstra prietenii, de a-și găsi un loc de muncă și de a-l păstra și de a deveni ei înșiși părinți buni.
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), iunie 2025
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail: