prof. Nicoleta Alexandra Ungureanu
Liceul Tehnologic Pătârlagele
1. Introducere
În ultimele decenii, schimbările climatice, pierderea biodiversității, poluarea și epuizarea resurselor naturale au generat un consens global asupra necesității unor intervenții sistemice în toate domeniile societății, inclusiv educația. Organizații internaționale precum UNESCO, (UNESCO, 2017), UNEP și UNICE, (UNICEF, 2021) subliniază importanța educației pentru dezvoltare durabilă ca răspuns esențial la aceste provocări. Educația trebuie să își asume un rol transformator, contribuind la formarea unei societăți capabile să trăiască în armonie cu mediul, prin înțelegerea limitelor planetare și a responsabilității civice față de generațiile viitoare.
Educația timpurie joacă un rol esențial în formarea atitudinilor și comportamentelor prosociale și pro-mediu ale copiilor. Prin prezentarea și respectarea principiilor dezvoltării durabile încă din grădiniță, copiii pot dezvolta o conștiință ecologică timpurie, care să susțină implicarea civică și construirea unor comunități sustenabile (Elliott, Ärlemalm-Hagsér & Davis, 2016).
2. Rolul educației timpurii în formarea valorilor
Educația timpurie este recunoscută ca fundament al dezvoltării integrale a copilului. Încă din primii ani de viață, copiii învață prin observare, imitare și interacțiune cu mediul. (Bronfenbrenner, 1979) Studiile din neuroștiințe și psihologia dezvoltării (după Piaget în Vygotsky,1978) evidențiază faptul că perioadele timpurii sunt critice pentru formarea atitudinilor față de sine, față de ceilalți și față de natură. Valorile precum grija, empatia, responsabilitatea și cooperarea pot fi cultivate prin activități educaționale orientate spre mediu și comunitate, într-un cadru pedagogic bine structurat (Cerghit, 2006).
Legătura dintre educația ecologică și implicarea civică
Educația ecologică nu se limitează la cunoștințe despre natură, ci implică formarea unei conștiințe critice și participative. Conectarea copiilor cu mediul natural, înțelegerea relației cauză-efect în problemele de mediu și implicarea activă în proiecte concrete (ex. reciclare, grădini urbane, campanii de igienizare) pot contribui la dezvoltarea abilităților civice timpurii. (Westheimer & Kahne, 2004) Implicarea civică devine astfel o extensie naturală a unei educații ecologice bine fundamentate, iar grădinița reprezintă primul spațiu formal în care această legătură poate fi cultivată.
Cadrul teoretic al educației pentru mediu
Educația pentru dezvoltare durabilă reprezintă o abordare educațională integratoare, menită să formeze cetățeni informați, responsabili și capabili să contribuie la o societate echitabilă, ecologică și economic viabilă. Potrivit UNESCO (2017), Educația pentru dezvoltare durabilă urmărește să dezvolte competențe cheie precum gândirea critică, luarea deciziilor informate, colaborarea și acțiunea civică. (Popescu, Ionescu & Georgescu, 2020). Educația pentru dezvoltare durabilă presupune abordarea interdisciplinară a problemelor globale și locale (ex. schimbări climatice, consum responsabil, justiție socială), promovând valori precum respectul, solidaritatea, echitatea și responsabilitatea față de mediu și comunitate.
În contextul educației timpurii, Educația pentru dezvoltare durabilă presupune integrarea acestor concepte într-un mod adaptat capacităților cognitive și afective ale copiilor de vârstă preșcolară. Acest lucru se realizează prin activități bazate pe explorare, joc, proiecte comunitare și învățare experiențială. De asemenea, ea presupune colaborarea activă a cadrelor didactice, părinților și altor membri ai comunității pentru a crea un mediu educativ coerent și participativ.
Teorii ale dezvoltării copilului și învățarea timpurie
Înțelegerea dezvoltării copilului este esențială pentru proiectarea unor intervenții educaționale eficiente. Teoriile dezvoltării oferă fundamente pentru alegerea strategiilor pedagogice adecvate.
Jean Piaget susține că în etapa preoperațională (2-7 ani), copiii își dezvoltă gândirea simbolică și pot învăța prin acțiune și experiență directă. Așadar, activitățile educaționale legate de mediu trebuie să fie concrete, intuitive și ancorate în realitatea imediată.
Lev Vygotsky pune accent pe rolul interacțiunii sociale și al zonei proximei dezvoltări (ZPD). Educația ecologică poate fi eficientă atunci când educatorul mediază învățarea prin întrebări, ghidare și colaborare cu alți copii.
Erik Erikson subliniază importanța formării identității și a sentimentului de competență. Proiectele de mediu și implicarea civică la această vârstă pot contribui la dezvoltarea încrederii în sine și a responsabilității sociale.
Aceste perspective justifică necesitatea existenței unui curriculum care să cuprindă educația pentru mediu, curriculum care să valorifice curiozitatea naturală a copiilor, dorința lor de a explora și capacitatea de a învăța prin joc.
Implicarea civică (definiție și relevanță în educația timpurie)
Implicarea civică este definită ca participarea activă și responsabilă a indivizilor în viața comunității, cu scopul de a contribui la binele comun (Putnam, 2000; Westheimer & Kahne, 2004). Deși conceptul este adesea asociat cu vârste mai înaintate, cercetările recente arată că bazele comportamentelor civice pot fi puse încă din copilărie, prin formarea atitudinilor de cooperare, empatie și justiție.
În educația timpurie, implicarea civică se manifestă prin acțiuni simple dar semnificative: participarea la decizii în clasă, colaborarea în rezolvarea unor probleme comune, asumarea de roluri în jocurile de grup și înțelegerea apartenenței la o comunitate. Conectarea acestor acțiuni cu protecția mediului natural oferă oportunități excelente pentru integrarea educației ecologice și civice.
Prin urmare, educația pentru mediu, dacă este integrată adecvat în educația timpurie, poate constitui un catalizator important al implicării civice și al construirii unei societăți sustenabile.
Obiective și competențe ecologice pentru copii de vârstă preșcolară
Educația ecologică în grădiniță are ca scop principal dezvoltarea unei relații armonioase între copil și mediul înconjurător.( Bălănescu, 2022) Aceasta vizează formarea unor competențe timpurii legate de observarea naturii, înțelegerea impactului comportamentului uman asupra mediului și asumarea de responsabilități în relația cu natura. Printre obiectivele generale se numără:
Să cultive curiozitatea față de fenomenele naturale;
Să dezvolte sensibilitatea față de ființele vii și mediu;
Să formeze comportamente responsabile (ex. economisirea resurselor, reciclarea);
Să stimuleze gândirea sistemică și relațională.
Aceste obiective sunt corelate cu dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională a copiilor, iar cadrul curricular românesc prevede, în domeniul „Știință”, experiențe de învățare relevante pentru acest tip de educație, cum ar fi observarea plantelor și animalelor, schimbările sezoniere sau utilizarea responsabilă a apei.
Practici educaționale (joc, explorare, proiecte de mediu)
Activitățile de educație ecologică în grădiniță trebuie să fie ancorate în realitatea imediată a copiilor și să se desfășoare într-un cadru ludic, interactiv și integrator. Exemple de bune practici includ:
• jocuri de rol ecologice (ex. „salvatorii pădurii”, „detectivii mediului”);
• ateliere practice (plantare de flori și legume, reciclare creativă, construcția de hrănitori pentru păsări);
• excursii și drumeții educative (vizite la ferme, păduri, centre de reciclare);
• proiecte tematice de grup (ex. „Săptămâna verde”, „Ziua Pământului”).
Aceste activități contribuie la formarea de competențe precum colaborarea, luarea deciziilor, gândirea critică și autonomia. Mai mult, ele creează contexte pentru dialoguri despre cauze și efecte, despre responsabilitate și interdependență, chiar și în limbaj accesibil copiilor de 3-6 ani.
Rolul educatorilor
Educatorii joacă un rol crucial în facilitarea educației sustenabile timpurii. (Liakopoulou, 2011) Nu este suficientă transmiterea de informații, ci este esențială construirea unui mediu în care copiii pot experimenta, pune întrebări și reflecta asupra relației lor cu natura. Pentru aceasta, cadrele didactice trebuie:
• să fie formate în pedagogii sustenabile și educație pentru dezvoltare durabilă;
• să cunoască strategii didactice active, centrate pe copil;
• să colaboreze cu părinți și comunități pentru a extinde învățarea în afara grădiniței;
• să integreze reflecția și evaluarea proceselor educative, nu doar a rezultatelor.
Formarea continuă, mentoratul, schimburile de bune practici și sprijinul instituțional sunt factori esențiali pentru profesionalizarea educației pentru mediu în grădiniță. De asemenea, este important ca educatorii să devină modele de comportament ecologic pentru copii, oferind coerență între mesajul educativ și acțiunea concretă.
Legătura dintre educația pentru mediu și implicarea civică
Studii de caz: Finlanda, Suedia, CanadaÎn numeroase state care au dezvoltat politici avansate de educație pentru dezvoltare durabilă, cum ar fi Finlanda, Suedia și Canada, grădinițele joacă un rol activ în promovarea unei culturi civice ecologice.
În Finlanda, de exemplu, programul național de educație timpurie integrează explicit dimensiuni ale responsabilității ecologice și participării sociale. Copiii sunt implicați în decizii colective privind activitățile din grădiniță, în timp ce învățarea în aer liber este o practică curentă.
În Suedia, abordarea Reggio Emilia, adaptată local, pune accent pe autonomia copilului și învățarea democratică, incluzând proiecte de mediu dezvoltate împreună cu comunitatea.
În Canada, numeroase grădinițe colaborează cu autorități locale și ONG-uri pentru a desfășura proiecte comunitare, precum curățarea parcurilor sau grădinile urbane școlare.
Implicarea copiilor în proiecte concrete de îngrijire a mediului reprezintă o formă timpurie de participare civică. Această participare poate lua forma unor acțiuni simple, cum ar fi colectarea selectivă a deșeurilor în grădiniță, plantarea de flori în spațiul comunității sau organizarea de expoziții tematice. Prin astfel de experiențe, copiii:
• își dezvoltă simțul apartenenței la comunitate;
• învață să colaboreze și să respecte regulile colective;
• dobândesc încredere în capacitatea lor de a contribui la schimbare;
• încep să vadă legătura între acțiunile lor și bunăstarea comună.
Proiectele de tip „grădina grădiniței” sau „micii ecologiști ai cartierului” pot constitui nuclee de învățare civică prin care se formează obiceiuri sănătoase și atitudini pro-active față de comunitate.
Familiile și comunitatea ca parteneri educaționali
Educația ecologică și civică este cu atât mai eficientă cu cât implică întreaga comunitate educativă. Părinții, bunicii, vecinii, autoritățile locale sau organizațiile non-guvernamentale pot deveni parteneri activi în educația copiilor. Grădinițele pot organiza:
• ateliere intergeneraționale despre mediu;
• campanii locale de informare cu participarea copiilor;
• proiecte de colaborare cu școli, biblioteci sau muzee.
Această colaborare creează un mediu educațional coerent și extins, în care mesajele despre responsabilitate, grijă față de natură și implicare civică sunt consolidate prin exemple și experiențe variate. De asemenea, părinții care se implică în educația ecologică a copiilor își dezvoltă, la rândul lor, comportamente sustenabile, într-un efect de tip „învățare inversă”.Astfel, grădinița poate deveni un centru comunitar de educație pentru sustenabilitate, cu rol formator nu doar pentru copii, ci și pentru întregul sistem social.
Curriculum și politici educaționale
Curriculumul pentru educația timpurie din România include domenii de învățare relevante pentru dezvoltarea conștiinței ecologice, cum ar fi „Știință”, „Om și societate” și „Estetic și creativ”. Cu toate acestea, abordarea tematicii sustenabilității este deseori implicită și necorelată sistematic cu principiile educației pentru dezvoltare durabilă.
Manualele, ghidurile metodologice și resursele auxiliare utilizate în grădinițe abordează, de regulă, teme precum protecția naturii, reciclarea sau economisirea resurselor, însă fără a dezvolta o gândire critică sau abilități de participare civică. De asemenea, formarea cadrelor didactice în acest domeniu este inegală, depinzând de inițiative individuale sau de proiecte temporare.
Se impune o revizuire curriculară care să integreze explicit competențele ecologice și civice în obiectivele generale și specifice ale educației timpurii. De asemenea, este necesară crearea unor ghiduri pedagogice adaptate vârstei preșcolare, care să ofere modele de activități sustenabile, interconectate și participative pentru cadrele didactice.
În țări precum Norvegia, Noua Zeelandă și Japonia, Educația pentru dezvoltare durabilă este parte integrantă a curriculei naționale pentru educația timpurie. În Norvegia, curriculumul prevede explicit ca educatorii să dezvolte la copii o relație de respect față de natură și o înțelegere a interdependenței ecologice. În Noua Zeelandă, documentul „Te Whāriki” susține o viziune holistică asupra educației, în care sustenabilitatea este un principiu central.
Aceste modele au în comun:
• viziunea pe termen lung asupra rolului educației în societate;
• implicarea comunității în formularea și implementarea politicilor educaționale;
• formarea continuă a cadrelor didactice în spiritul sustenabilității;
• alocarea de resurse pentru dezvoltarea de materiale și spații educaționale verzi.
Recomandări pentru politici publice
Pentru a susține integrarea educației pentru mediu și implicarea civică în educația timpurie în România, se recomandă:
• includerea explicită a Educației pentru dezvoltare durabilă în curriculumul național pentru învățământul preșcolar;
• crearea unui program național de formare a educatorilor în domeniul sustenabilității;
• stimularea parteneriatelor între grădinițe, autorități locale și ONG-uri cu acțiune pe domeniul ecologiei;
• dezvoltarea de resurse didactice centrate pe proiecte de mediu și cetățenie activă;
• evaluarea periodică a impactului programelor de educație ecologică în grădiniță.Aceste măsuri pot contribui la consolidarea unei culturi educaționale orientate spre viitor, în care fiecare copil este sprijinit să devină un cetățean informat, empatic și responsabil față de mediul în care trăiește.
Strategii pedagogice pentru promovarea sustenabilității
Strategiile pedagogice eficiente pentru promovarea sustenabilității în educația timpurie implică o abordare integratoare, în care conținuturile despre mediu sunt corelate cu alte domenii ale dezvoltării copilului. Proiectele tematice interdisciplinare permit copiilor să exploreze probleme ecologice prin activități care combină știința, limbajul, arta, matematica și dezvoltarea socio-emoțională. Exemple de proiecte:
• „Apa- comoara vieții”: explorarea circuitului apei în natură, economisirea apei, picturi tematice, povești inventate;
• „Prietenii pădurii”: identificarea animalelor și plantelor locale, învățarea despre ciclurile naturii, confecționarea de colaje sau jurnale de natură;
• „Grădina noastră”: cultivarea de plante în ghivece sau în spații exterioare, învățarea despre compost și nutriție, activități de cooperare și responsabilizare.
Aceste proiecte stimulează curiozitatea, gândirea critică și angajamentul emoțional față de natură, contribuind la formarea unei conștiințe ecologice timpurii.
- Învățarea experiențială și contactul cu natura
Copiii învață cel mai bine prin experiență directă. Contactul cu natura fie în grădina grădiniței, în parcuri, păduri sau ferme didactice, oferă contexte autentice pentru observare, explorare și reflecție. Învățarea în aer liber este recunoscută pentru beneficiile sale multiple: dezvoltarea motricității, reducerea stresului, creșterea atenției și a empatiei față de ființele vii.
Activități recomandate:
• excursii ecologice ghidate;
• observarea păsărilor sau a insectelor cu ajutorul lupei;
• colectarea frunzelor și semințelor pentru creații artistice;
• crearea unui „colț al naturii” în clasă, cu obiecte naturale și materiale reciclate.
Prin învățarea experiențială, copiii dezvoltă o înțelegere profundă a interconexiunii dintre oameni și mediu, învățând să respecte și să protejeze ceea ce cunosc și iubesc.
Instrumente de evaluare a competențelor ecologice
Evaluarea în educația timpurie trebuie să fie formativă, continuă și orientată spre dezvoltarea copilului. În cazul educației ecologice, se recomandă:
• portofoliile de învățare (desene, jurnale, fotografii);
• observația sistematică a comportamentelor în timpul activităților de mediu;
• autoevaluarea prin dialog (ex. „Ce am învățat azi despre natură?”);
• prezentarea de proiecte sau activități către grup sau comunitate.
Aceste instrumente oferă educatorilor o imagine clară asupra progresului copiilor, sprijinindu-i să adapteze demersul didactic. Totodată, ele valorizează exprimarea personală și învățarea autentică, în locul testării formale.Prin aplicarea unor strategii pedagogice coerente, centrate pe experiență, interdisciplinaritate și evaluare formativă, educația pentru sustenabilitate în grădiniță poate deveni o practică transformatoare cu efecte durabile asupra copiilor și comunităților.
Impactul educației ecologice timpurii
Educația ecologică timpurie favorizează construirea unei conștiințe de sine relaționale, în care copilul se percepe ca parte a unui sistem interdependent. Prin activități orientate spre descoperirea și îngrijirea mediului, copiii dezvoltă empatie față de ființele vii și o sensibilitate sporită la impactul propriilor acțiuni. Experiențele directe cu natura, cum ar fi observarea vieții unei plante, îngrijirea unui animal sau contemplarea pădurii, contribuie la formarea unei identități ecologice pozitive și la întărirea simțului responsabilității.
Promovarea gândirii critice și a responsabilității
Încă de la vârste fragede, copiii pot învăța să pună întrebări, să caute explicații și să propună soluții, dezvoltând astfel o gândire critică aplicată problemelor de mediu. Prin analizarea unor situații ecologice (ex. „Ce se întâmplă dacă aruncăm hârtia pe jos?”) și discutarea posibilelor alternative, se consolidează capacitatea de luare a deciziilor și asumarea responsabilității individuale și colective. Aceste abilități formează fundamentul comportamentului civic activ și al participării informate în societate.
Formarea cetățenilor activi pentru viitor
Educația ecologică timpurie contribuie la formarea unor cetățeni activi, conștienți de rolul lor în comunitate și capabili să inițieze schimbări pozitive. În timp ce acțiunile copiilor pot părea simbolice, ele prefigurează modele de implicare civică sustenabilă care vor influența comportamentul de mai târziu. Participarea la proiecte de grup, cooperarea cu alți copii și adulți, reflectarea asupra propriilor comportamente și impactul acestora – toate acestea întăresc un ethos al implicării sociale. Impactul pozitiv al educației ecologice în grădiniță nu se limitează la formarea atitudinilor individuale, ci se extinde asupra culturii organizaționale a instituției, asupra familiilor implicate și, în final, asupra comunității locale. De aceea, investiția în educația pentru mediu în primii ani de viață este una strategică și fundamentală pentru dezvoltarea durabilă.
Provocări și oportunități
În implementarea educației pentru mediu și implicare civică în grădinițe apar numeroase provocări. Una dintre cele mai pregnante este lipsa unei culturi organizaționale orientate spre sustenabilitate în multe instituții educaționale. Curriculumul supraîncărcat, lipsa de timp alocat activităților în aer liber și limitarea resurselor materiale pot îngreuna derularea unor proiecte ecologice relevante. În plus, există o rezistență culturală la schimbare în unele comunități, unde valorile consumiste sau individualiste sunt adânc înrădăcinate și nu susțin comportamentele sustenabile sau participarea civică activă.
Un alt obstacol major este nivelul inegal de pregătire a cadrelor didactice în domeniul educației ecologice. Mulți educatori nu au avut ocazia să participe la programe de formare specializate, iar în lipsa unei politici coerente de dezvoltare profesională continuă, implicarea lor depinde de inițiative individuale sau proiecte izolate. Formarea continuă trebuie să includă nu doar conținuturi de specialitate, ci și dezvoltarea de competențe didactice, management de proiect, comunicare comunitară și utilizarea resurselor locale. -
Accesul la materiale educaționale
Accesul la materiale educaționale adaptate vârstei preșcolare este adesea limitat, iar multe grădinițe nu dispun de infrastructura necesară desfășurării activităților ecologice, spații verzi, grădini, echipamente educative. În acest context, parteneriatele cu ONG-uri, instituții publice, părinți și agenți economici pot reprezenta o oportunitate majoră. Astfel de colaborări pot facilita:
Depășirea provocărilor și valorificarea oportunităților presupune o abordare strategică, integrată și participativă a educației pentru dezvoltare durabilă încă din educația timpurie. Investițiile în formare, infrastructură și parteneriate pot genera transformări semnificative, cu impact pe termen lung asupra copiilor, educatorilor și comunităților în care aceștia trăiesc.
Educația timpurie reprezintă baza pe care se construiesc valorile, atitudinile și comportamentele sociale și ecologice, aceasta are rol strategic în sustenabilitate. Prin inițierea copiilor în spiritul responsabilității față de mediu și comunitate, grădinițele pot deveni catalizatori ai transformării culturale și civice. Educația pentru mediu nu trebuie să fie un segment izolat al curriculumului, ci un fir roșu care traversează toate activitățile educaționale, oferind sens și coerență în învățarea timpurie.
Educația pentru mediu reprezintă o bază pentru implicarea civică . Aceasta presupune ca implicarea civică să nu înceapă la maturitate, ci încă din copilărie prin experiențe formative și modele comportamentale. Prin proiecte comunitare, activități participative și contact autentic cu natura, copiii învață să coopereze, să reflecteze și să acționeze în interesul comun. Educația ecologică devine astfel o cale de formare a cetățenilor empatici, curajoși și implicați, capabili să contribuie la binele comun.
Perspective pentru viitor, către comunități sustenabile
Pentru a răspunde provocărilor actuale și viitoare, este esențial ca sistemele educaționale să adopte o viziune sustenabilă pe termen lung. Aceasta presupune investiții în formarea cadrelor didactice, în infrastructura educațională verde, în resurse și parteneriate durabile. Grădinițele pot deveni nuclee de coeziune comunitară și laboratoare vii de învățare ecologică, în care educația pentru mediu și implicarea civică se împletesc armonios.
În concluzie, integrarea educației pentru mediu în grădiniță nu este doar o necesitate pedagogică, ci un imperativ social și moral. Prin formarea unor copii conștienți, empatici și activi, contribuim la construirea unei societăți echitabile, reziliente și sustenabile.
Bibliografie
Bălănescu, R. (2022). Educația ecologică în învățământul preșcolar. Iași: Editura Lumen.
Bronfenbrenner, U. (1979). The Ecology of Human Development. Cambridge: Harvard University Press.
Cerghit, I. (2006). Metode de învățământ. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Elliott, S., Ärlemalm-Hagsér, E., & Davis, J. (2016). Researching early childhood education for sustainability: Challenging assumptions and orthodoxies. London: Routledge.
Erikson, E. H. (1993). Copilul și societatea. București: Editura Trei.
Hăvârneanu, C. E. (2020). Educația pentru dezvoltare durabilă în contextul actual. Revista de Pedagogie, 68(2), pp. 45-59.
Liakopoulou, M. (2011). The professional competence of teachers: Which qualities, attitudes, skills and knowledge contribute to a teacher’s effectiveness? International Journal of Humanities and Social Science, 1(21), pp. 66-78.
Louv, R. (2008). Last child in the woods: Saving our children from nature-deficit disorder. Chapel Hill: Algonquin Books.
Mayer, M. & Salomon, G. (2023). Sustainability and education: A cross-disciplinary perspective. București: Editura Universitară.
Popescu, I., Ionescu, A., & Georgescu, M. (2020). Gândirea critică în educație. București: Editura Exemplar.
Putnam, R. D. (2000). Bowling Alone: The Collapse and Revival of American Community. New York: Simon & Schuster.
UNESCO. (2017). Education for Sustainable Development Goals: Learning Objectives. Paris: UNESCO Publishing.
UNICEF. (2021). Early Childhood Development and Environmental Sustainability. New York: UNICEF.
Vygotsky, L. S. (1978). Mind in society: The development of higher psychological processes. Cambridge: Harvard University Press.
Westheimer, J., & Kahne, J. (2004). What kind of citizen? The politics of educating for democracy. American Educational Research Journal, 41(2), pp. 237–269.
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), august 2025
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail: