Pelin Larisa
Profesor itinerant și de sprijin în cadrul CJRAE Suceava
Disgrafia poate transforma actul scrierii într-o sarcină disproporționat de dificilă pentru elev, afectând viteza, lizibilitatea, organizarea și realizarea unor activități școlare care presupun scriere de mână. Într-o abordare incluzivă, dificultatea nu trebuie confundată cu lipsa cunoștințelor, iar sprijinul nu trebuie redus la repetarea exercițiilor grafice.Articolul propune o abordare practică a intervenției educaționale, pornind de la identificarea barierelor și continuând cu strategii didactice, măsuri compensatorii, măsuri de dispensare și modalități de evaluare adaptată. Accentul este pus pe menținerea obiectivelor de învățare și pe oferirea unor modalități prin care elevul să poată participa și să își demonstreze competențele.
Cuvinte-cheie: disgrafie, TSI, scriere, compensare, dispensare, evaluare adaptată, incluziune, intervenție educațională
În mediul școlar, disgrafia poate fi observată printr-un scris greu lizibil, un ritm lent de redactare, dificultăți în organizarea spațiului grafic și un efort crescut pentru realizarea unor sarcini care presupun scriere. Elevul poate avea nevoie de un timp considerabil pentru copiere, dictare sau redactarea unui răspuns, iar oboseala poate apărea mai repede în activitățile cu solicitare grafomotorie ridicată.Dificultatea de scriere poate influența participarea la mai multe discipline. Copierea de pe tablă, luarea notițelor, completarea fișelor, redactarea temelor sau realizarea unei lucrări scrise pot deveni bariere chiar și atunci când elevul cunoaște conținutul. De aceea, analiza trebuie să urmărească nu doar forma scrisului, ci și relația dintre dificultatea grafică și performanța școlară.Un principiu important este diferențierea dintre ceea ce elevul știe și ceea ce poate reda prin scris de mână. Dacă un elev poate explica oral o noțiune, dar nu reușește să o transcrie suficient de repede sau de lizibil, dificultatea grafomotorie nu trebuie transformată într-un indicator al nivelului său de cunoaștere.
Intervenția eficientă începe cu identificarea situațiilor în care scrisul devine o barieră. Este util să fie observate viteza de redactare, capacitatea de a copia, rezistența la efort, organizarea pe pagină, respectarea spațiilor și posibilitatea de a formula un răspuns atunci când scrierea este redusă sau înlocuită temporar.În activitatea didactică, sarcinile pot fi împărțite în pași mai mici, iar obiectivele pot fi prezentate clar. Modelul PEP utilizat pentru TSI recomandă metode multisenzoriale, scheme și hărți conceptuale, învățarea prin experiență, împărțirea obiectivelor în sub-obiective și verificarea înțelegerii sarcinilor. Pentru elevul cu dificultăți de scriere, aceste strategii permit mutarea unei părți din efortul de organizare de pe scris către înțelegerea conținutului.Un alt principiu este limitarea scrierii atunci când aceasta nu reprezintă obiectivul activității. Reducerea lungimii dictării, diminuarea obligației de a lua notițe integral și folosirea unor materiale pregătite în prealabil pot permite elevului să rămână implicat în lecție.Astfel de măsuri nu elimină învățarea scrisului, ci împiedică efortul mecanic să consume resursele necesare înțelegerii.
Intervenția trebuie să fie graduală și adaptată nivelului elevului. Exercițiile pot porni de la elemente accesibile și pot evolua către sarcini funcționale: completarea unor cuvinte, redactarea unor răspunsuri scurte, formularea unor mesaje și realizarea unor texte cu finalitate concretă.Modelarea este o strategie utilă. Cadrul didactic poate demonstra modul de realizare a unei sarcini, poate verbaliza pașii și poate oferi un exemplu înainte ca elevul să lucreze independent. Atunci când sarcina este complexă, poate fi prezentat un model de organizare a paginii sau o schemă care îl ajută pe elev să își planifice răspunsul. Fragmentarea poate fi utilizată pentru sarcinile mai lungi. În locul unei cerințe de tipul „scrie un text de o pagină”, elevul poate primi etape succesive:
În acest fel, dificultatea de scriere este abordată fără a elimina componenta de exprimare.Activitățile practice și funcționale pot crește motivația: completarea unui formular simplu, scrierea unei etichete, realizarea unei liste, completarea unei invitații sau redactarea unui mesaj scurt. Finalitatea concretă a sarcinii îl ajută pe elev să înțeleagă utilitatea scrisului și să își exerseze competențele într-un context semnificativ.
Măsurile compensatorii urmăresc să permită elevului participarea la activitatea școlară atunci când o abilitate afectată de tulburare constituie o barieră. Pentru disgrafie, modelul de PEP prevede utilizarea unor instrumente și materiale care reduc solicitarea grafomotorie fără să ofere un avantaj cognitiv nejustificat.Printre acestea se numără:
Astfel de instrumente pot fi folosite pentru redactarea și organizarea informației atunci când scrierea de mână limitează exprimarea elevului.Compensarea trebuie aleasă individualizat și utilizată în situațiile în care este necesară. Dacă obiectivul lecției este formularea unui argument, utilizarea calculatorului poate permite elevului să demonstreze capacitatea de exprimare fără ca viteza și lizibilitatea scrisului de mână să devină criteriul dominant. Dacă obiectivul este exersarea scrierii de mână, instrumentul compensatoriu nu trebuie să înlocuiască exercițiul respectiv.Principiul fundamental este accesul, nu simplificarea conținutului. Instrumentul compensatoriu trebuie să înlăture sau să reducă o barieră funcțională, păstrând cât mai mult posibil nivelul cognitiv al sarcinii.
În cazul disgrafiei, anumite activități pot deveni atât de dificile încât consumă o parte disproporționată din resursele elevului fără să contribuie în mod real la atingerea obiectivului de învățare. În aceste situații, măsurile de dispensare permit reducerea unor solicitări specifice.Modelul de PEP pentru disgrafie/disortografie include dispensarea:
În locul copierii, pot fi utilizate texte pregătite anticipat, printate sau puse la dispoziție pe fișe. Sunt prevăzute, de asemenea, măsuri privind timpul de realizare a sarcinilor scrise și cantitatea excesivă de teme.Pentru cazurile severe este prevăzută posibilitatea ca temele pentru acasă să nu fie realizate obligatoriu de mână, putând fi utilizată scrierea pe calculator sau, în condițiile prevăzute, transcrierea.Aceste măsuri trebuie raportate la situația individuală a elevului și la recomandările documentelor educaționale, nu aplicate automat tuturor elevilor cu dificultăți de scriere.Dispensarea nu înseamnă eliminarea scrisului din parcursul educațional. Scopul este evitarea unei solicitări care nu aduce un beneficiu educațional proporțional cu efortul depus, păstrând în același timp oportunitățile de dezvoltare a competențelor de scriere.
Evaluarea adaptată trebuie să permită elevului să demonstreze competența urmărită fără ca dificultatea grafică să distorsioneze rezultatul.Modelul de PEP prevede anunțarea din timp a testelor și verificărilor, acordarea unui timp suplimentar sau realizarea unor probe cu mai puține cerințe.Atunci când scrisul nu reprezintă competența evaluată, proba poate fi concepută astfel încât să limiteze cantitatea de scriere, prin:
Pot fi utilizate instrumentele compensatorii stabilite pentru elev.Modelul prevede și verificări orale ca alternativă la cele scrise. În cazul evaluărilor importante, pentru elevul cu disgrafie este prevăzută posibilitatea evaluării orale sau a dictării conținutului lucrării către un profesor asistent, în condițiile stabilite de metodologia aplicabilă și conform opțiunii prevăzute pentru situația elevului.La notarea probelor scrise trebuie urmărită competența care face obiectul evaluării. Dacă obiectivul este cunoașterea unui conținut, dificultatea de a-l reda grafic nu trebuie să anuleze posibilitatea elevului de a demonstra ceea ce știe.Adaptarea evaluării nu înseamnă diminuarea nejustificată a standardului, ci reducerea barierei care nu face parte din competența evaluată.
Adaptarea procesului educativ pentru elevul cu TSI este responsabilitatea unității de învățământ, iar măsurile trebuie aplicate în colaborare de cadrele didactice care lucrează cu elevul și de specialiștii implicați, în funcție de situația concretă.Existența unui profesor itinerant și de sprijin poate facilita intervenția și monitorizarea, dar măsurile educaționale nu trebuie reduse la activitatea unei singure persoane.Profesorul de la clasă are un rol direct în organizarea sarcinilor: poate oferi materiale pregătite, poate reduce copierea inutilă, poate permite utilizarea instrumentelor compensatorii stabilite și poate adapta evaluarea.Profesorul itinerant și de sprijin, atunci când este implicat, poate contribui la individualizarea activităților, adaptarea materialelor, consolidarea achizițiilor și monitorizarea progresului.Colaborarea este esențială pentru continuitate. Măsurile compensatorii, activitățile individualizate și modalitățile de dispensare trebuie comunicate familiei, astfel încât intervenția să fie coerentă. De asemenea, cadrele didactice trebuie să poată observa ce măsuri funcționează și să ajusteze intervenția în funcție de progresul elevului.
Să presupunem că elevii trebuie să redacteze un răspuns de aproximativ zece rânduri pe baza unei lecții.Pentru elevul cu disgrafie, profesorul poate pune la dispoziție o schemă cu ideile principale și poate transforma cerința în pași succesivi: alegerea ideii, completarea unor cuvinte-cheie și formularea propozițiilor.Dacă obiectivul este exprimarea și argumentarea, nu exersarea scrisului de mână, elevul poate utiliza calculatorul atunci când acest instrument este prevăzut ca măsură compensatorie.La evaluare, aceeași competență poate fi verificată printr-o probă cu spații de completat, printr-o schemă sau prin răspuns oral, în funcție de măsurile stabilite pentru elev. Astfel, conținutul și nivelul cognitiv al sarcinii se păstrează, iar bariera grafomotorie este redusă.În cazul unei activități de copiere de pe tablă, materialul poate fi oferit anticipat pe o fișă. Elevul nu mai consumă timpul destinat învățării pentru transcriere, iar profesorul poate observa dacă acesta a înțeles și poate utiliza informația. Această adaptare este deosebit de relevantă atunci când copierea reprezintă principala dificultate și nu constituie obiectivul lecției.
Disgrafia solicită o intervenție educațională care să depășească simpla recomandare de a scrie mai mult. Atunci când scrisul devine o barieră pentru accesul la învățare, cadrul didactic trebuie să distingă între competența urmărită și dificultatea specifică a elevului și să aleagă măsuri adecvate.Strategiile de intervenție, instrumentele compensatorii, măsurile de dispensare și evaluarea adaptată pot transforma activitatea școlară într-un context în care elevul își poate demonstra achizițiile și își poate dezvolta treptat autonomia.O abordare individualizată nu înseamnă diminuarea așteptărilor, ci crearea condițiilor prin care elevul poate ajunge la acestea pe o cale accesibilă.
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), august 2026
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail: