Dragoş Huţuleac
Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" Suceava
Articolul analizează cultura aparențelor ca fenomen social internalizat în mentalul colectiv și impactul acesteia asupra relațiilor interpersonale în rândul adolescenților. Pornind de la un caz recent de crimă comisă între minori aflați într-o relație de prietenie, textul discută confuzia dintre autentic și mimat, dintre relație reală și relație performativă, precum și consecințele acestui fenomen asupra siguranței emoționale și fizice a tinerilor.
În ultimele decenii, societățile contemporane au asistat la o deplasare a valorilor de la a fi către a părea. Imaginea, prezentarea de sine și validarea externă au devenit criterii dominante de acceptare socială. Această mutație nu mai este una marginală, ci profund internalizată, funcționând ca normă colectivă.Aparențele nu mai sunt un adaos al identității, ci au ajuns să o înlocuiască. În acest context, adevărul devine negociabil, iar autenticitatea – opțională.
Adolescenții sunt deosebit de expuși acestui fenomen, întrucât se află într-o etapă de construcție identitară accelerată. Lipsa unor repere solide îi determină să evalueze relațiile în funcție de semnale superficiale: apropiere declarativă, comportamente conforme, integrare aparentă.Cazurile de violență între „prieteni” relevă nu doar disfuncții individuale, ci o problemă sistemică: incapacitatea de a distinge între relații autentice și relații performative. Prietenia devine o etichetă socială, nu o relație construită pe responsabilitate și grijă.
Generații întregi de tineri au fost educate într-un model care privilegiază vizibilul în detrimentul realului. În acest model, a părea acceptabil este mai important decât a fi etic, iar validarea rapidă înlocuiește evaluarea critică.Într-o astfel de cultură, violența nu mai apare ca anomalie, ci ca rezultat previzibil al confuziei morale și relaționale.
O lume lipsită de criterii clare ale adevărului nu este una haotică, ci una profund nesigură. Într-un asemenea context, relațiile nu mai protejează, ci expun, iar încrederea devine factor de risc.Acceptarea aparenței ca substitut al adevărului creează premisele unei normalizări a violenței și ale unei erodări continue a responsabilității sociale.
Combaterea culturii aparențelor presupune mai mult decât intervenții punctuale. Necesită revalorizarea autenticității, educație critică și reconstruirea sensului relațiilor interumane. În absența acestui demers, tragediile vor continua să fie explicabile, dacă nu chiar anticipate.
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), ianuarie 2026
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail: