Mirela Paraschiva
Universitatea de Stat din Chișinău
Autonomia sociocognitivă reprezintă o dimensiune esențială în dezvoltarea copilului preșcolar, având implicații profunde asupra formării personalității, a capacității de relaționare și a învățării autentice. În contextul educației timpurii, această formă de autonomie se manifestă prin capacitatea copilului de a lua decizii, de a-și exprima opiniile, de a coopera și de a reflecta asupra propriilor acțiuni într-un cadru social.
Din perspectivă pedagogică, cultivarea autonomiei sociocognitive presupune crearea unui mediu educațional care valorizează inițiativa, dialogul și explorarea. Educatorul devine facilitator al învățării, oferind oportunități de alegere, provocări cognitive și contexte de interacțiune semnificativă. Astfel, copilul este încurajat să-și asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni și să-și dezvolte gândirea critică și empatia.
În cadrul grădiniței, activitățile care stimulează autonomia sociocognitivă includ jocurile de rol, proiectele colaborative, dezbaterile adaptate vârstei și reflecțiile ghidate. Acestea permit copilului să-și exerseze capacitățile de negociere, argumentare și autoreglare, contribuind la formarea unei identități sociale și cognitive echilibrate.
Importanța acestei autonomii este susținută de cercetările recente în domeniul neuroștiințelor și psihologiei educaționale, care evidențiază legătura dintre dezvoltarea cortexului prefrontal și capacitatea de autoreglare emoțională și cognitivă. În plus, autonomia sociocognitivă este un predictor al succesului școlar și al integrării sociale ulterioare.
În concluzie, semnificațiile pedagogice ale autonomiei sociocognitive la preșcolari se reflectă în modul în care educația timpurie poate deveni un spațiu de formare a unei gândiri libere, responsabile și empatice. Prin valorizarea acestei autonomii, educatorii contribuie la construirea unei societăți mai echitabile și mai conștiente.
Bibliografie:
Bandura, A. (1986). Social Foundations of Thought and Action: A Social Cognitive Theory. Prentice-Hall.
Vygotsky, L. S. (1978). Mind in Society: The Development of Higher Psychological Processes. Harvard University Press.
Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2000). The "What" and "Why" of Goal Pursuits: Human Needs and the Self-Determination of Behavior. Psychological Inquiry.
Rogoff, B. (2003). The Cultural Nature of Human Development. Oxford University Press.
Bronfenbrenner, U. (1979). The Ecology of Human Development. Harvard University Press.
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), ianuarie 2026
Publica şi tu cu noi. Trimite articolul tau la adresa de e-mail: